Principală  —  IMPORTANTE   —   Ministrul Culturii, despre blocurile Bibliotecii…

Ministrul Culturii, despre blocurile Bibliotecii Naționale: „Patrimoniul Național de carte, aflat în ambele blocuri ale Bibliotecii, se află în pericol”

Sergiu Prodan

Sergiu Prodan, ministrul Culturii susține că ambele blocuri ale Bibliotecii Naționale nu mai corespund cerințelor și necesităților – sunt supraîncărcate și prezintă pericol pentru patrimoniul național de carte. Totodată, Prodan precizează că „nicio filă din colecțiile Bibliotecii Naționale nu va fi relocată, decât în condiții sigure și mai bune comparativ cu cele actuale”.

Clădirea fostului Seminar Teologic din Chișinău, care a fost naționalizată în perioada sovietică și în care în prezent se află blocul doi al Bibliotecii Naționale a R. Moldova, urmează să fie transmisă, cu titlu gratuit, din proprietatea publică a statului în proprietatea Mitropoliei Basarabiei din cadrul Bisericii Ortodoxe Române, fără drept de înstrăinare. Un proiect de lege în acest sens a fost înregistrat în Parlament, pe 6 martie, de un grup de deputați PAS. Inițiativa a stârnit un val de reacții în societate.

Într-o postare pe Facebook, ministrul Culturii susține că ambele blocuri ale Bibliotecii Naționale sunt „într-o stare extrem de gravă”.

„Ambele clădiri ale BNRM (blocul central și blocul 2) deja de mult timp nu mai corespund cerințelor și necesităților BNRM. Spațiile actuale de depozitare sunt supraîncărcate. Blocul central, prevăzut pentru 1 mil. de cărți, găzduiește astăzi în jur de 2,5 mil. de volume. Sarcina pe metru pătrat depășește cu mult normele prevăzute, fapt care a dus la denaturarea planșeului și a produs fisuri pe perimetrul clădirii. În raportul de expertiză, efectuat încă în 2002, găsim următorul alineat: „pe perimetrul rosturilor antiseismice la toate etajele se observă deformații în formă de fisuri la nivelul planșeelor și în îmbinările pe verticală cu pereții compartimentelor din piatră. Lățimea deschiderii fisurilor este de până la 10 – 20 mm.” Deci, în acest Bloc Central încă în 2002 situația era extrem de gravă și de atunci n-a devenit deloc mai bună, ci doar a continuat să degradeze. Blocul 2 e într-o situație și mai proastă. Dacă Blocul Central a fost construit în 1961 și a fost, totuși, prevăzut pentru depozitare de carte, Blocul 2 (Fostul Seminar Teologic) a fost construit în 1902 și avea o cu totul altă destinație. Azi, în pofida eforturilor depuse de bibliotecarele Bibliotecii Naționale, a muncii și dăruirii de care dau dovadă, deja de zeci de ani, în pofida reparațiilor făcute cu forțele proprii, sau finanțate sporadic și ocazional, Patrimoniul Național de carte aflat în ambele blocuri ale BN se află în pericol. Din cauza riscului de prăbușire a podelei, în unele spații de la etaj ale blocului 2, rafturile cu cărți sunt instalate doar pe perimetru de-a lungul pereților. Iar la parter, chiar sub aceste camere cu risc de prăbușire, se află renumita Colecție de Carte Veche și Rară. Toate spațiile posibile din ambele blocuri sunt folosite deja, iar fondul de carte (cum e și firesc) continuă să crească. În perspectivă scurtă, depozitarea fondului de carte în spațiile actuale ale BNRM va deveni imposibilă. Chiar și cu utilizarea demisolurilor încă disponibile.

Soluția acestor probleme ar fi un depozitar nou și modern, utilat conform standardelor internaționale de păstrare a patrimoniului de carte. În condițiile financiare actuale, aceasta ar fi posibil doar cu suportul partenerilor externi. Ministerul Culturii depune tot efortul pentru a identifica resursele financiare necesare. Speculațiile legate de carte mutată prin subsoluri, sau alte locuri necorespunzătoare, nu au niciun temei. În legătură cu asta, repet, nicio filă din colecțiile Bibliotecii Naționale nu va fi relocată, decât în condiții sigure și mai bune comparativ cu cele actuale”, se arată în postare.

Sergiu Prodan mai spune că Blocul 2 al Bibliotecii Naționale necesită restaurare, dar bugetul țării nu poate suporta cheltuielile.

„Cealaltă parte a problemei este însăși clădirea fostului Seminar Teologic, acum Blocul 2 al Bibliotecii Naționale, monument istoric de importanță națională. Acest edificiu necesită consolidare structurală și restaurare, la fel ca și alte monumente istorice, situate în imediata vecinătate și în toată țara. În lipsa unor resurse financiare considerabile, de care bugetul țării nu dispune, multe dintre aceste clădiri sunt în degradare continuă. Unele deja au dispărut, pe parcursul anilor, fără posibilitatea de a mai fi reconstituite. De aceea, opțiunea Ministerului Culturii sunt parteneriatele, care pot asigura și garanta reabilitarea si restaurarea integrală a monumentelor, respectând toate condițiile și normativele prevăzute de legislație. Acestea sunt abordările Ministerului Culturii în soluționarea provocărilor cu care se confrunt”, scrie Prodan.

„Nici una din colecțiile de carte din Biblioteca Națională nu va fi relocată, atâta timp cât noile condiții nu vor fi mai bune decât cele existente”, mai precizează ministrul Culturii.