Principală  —  IMPORTANTE   —   La o zi după ce…

La o zi după ce președinta Sandu a promulgat legea care prevede interzicerea simbolurilor agresiunii ruse asupra Ucrainei, clădirea fostului Hotel Național a fost vopsită în culorile panglicii negru-oranj. Șeful Poliției R. Moldova: „Proprietara clădirii Hotelului Național ne-a comunicat că nu are nicio pretenție asupra picturii”

Sursa foto: ZdG

La o zi după ce președinta R. Moldova, Maia Sandu, a promulgat legea care prevede interzicerea simbolurilor agresiunii ruse asupra Ucrainei – literele „V”, „Z”, dar și panglica negru-oraj, clădirea fostului Hotel Național, care era deja pictată în culorile drapelului ucrainean, a fost vopsită parțial, în noaptea de marți spre miercuri, și în culorile așa-numitei panglici „Sfântului Gheorghe”.

Ziarul de Gardă a solicitat, de dimineață, o reacție de la responsabilii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Lidia Cazacu, consiliera pe comunicare a ministrei Afacerilor Interne, Ana Revenco, ne-a spus că ne va oferi o reacție într-o oră. Acest lucru însă nu s-a întâmplat. Ulterior, aceasta ne-a expediat un mesaj în care ne-a comunicat faptul că, la ora 12:00, la sediul MAI va avea loc un briefing de presă unde șeful Poliției va face declarații și pe acest subiect.

Solicitat de ZdG, șeful Poliției R. Moldova, Viorel Cernăuțeanu, ne-a comunicat că responsabilii din cadrul Poliției au fost sesizați în această dimineață despre pictura apărută pe clădire prin intermediul serviciului unic de urgență 112. Șeful IGP ne-a comunicat că în urma apelului parvenit, reprezentanții Poliției au identificat-o pe proprietara clădirii Hotelului Național și au discutat cu ea. Femeia le-a spus oamenilor legii că nu are nicio pretenție și că nu o deranjează faptul că clădirea pe care o deține a fost pictată în culorile panglicii negru-oranj. În ce privește amendarea făptașilor pentru răspândirea acestor simboluri interzise de lege, acest lucru nu se va întâmpla întrucât modificările operate la lege nu au fost încă publicate în Monitorul Oficial.

„Proprietara a venit și a depus o cerere prin care își expune faptul că ea nu are nicio pretenție asupra circumstanțelor date. Totodată, și-a asumat că va îndepărta coloristica respectivă. Este voința dumneaei. Nimeni nu o obligă, nimeni nu o constrânge. Dacă doamna ar fi depus o cerere și ne-ar fi spus că este deranjată, noi am fi examinat aceste acțiuni prin prisma articolului huliganismului, dar atâta timp cât proprietara nu are pretenții, Codul Contravențional nu ne permite, nu că noi nu vrem. Atunci când va fi cerere și solicitare, noi vom reacționa imediat. Se examinează în procedură contravențională. În cazul în care nu se constată huliganism. Deci, persoana nu are pretenții, nici n-o să fie o finalitate pe huliganism, intuiesc eu. Ce ține de aspectul panglicii „Sfântul Gheorghe” care este deja un alt articol, noi nu trebuie să confundăm huliganismul cu panglica „Sfântul Gheorghe” și alte inscripții – acesta el este un alt articol, dar la ziua de astăzi încă nu este publicat în Monitorul Oficial, nu are efecte juridice”, a declarat șeful IGP pentru ZdG.


Panglica negru-oranj sau simbolurile agresiunii ruse asupra Ucrainei sunt interzise pe teritoriul R. Moldova. Astfel, pentru confecționarea, vânzarea și deținerea simbolurilor respective, persoanele fizice riscă o amendă de la 4 500 până la 9 000 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunității de la 30 până la 60 de ore, iar persoanele juridice și cu funcții publice, care vor încălca prevederile respective, riscă o amendă de la 9 000 până la 18.000 de lei. Deocamdată, legea care interzice răspândirea și utilizarea în public a atributelor și simbolurilor ce sunt utilizate în contextul unor acțiuni de agresiune militară nu a fost publicată în Monitorul Oficial.

Sursa foto: ZdG

Pe 19 aprilie, șefa statului, Maia Sandu, anunțat că a promulgat legea care prevede interzicerea simbolurilor agresiunii ruse asupra Ucrainei. Atunci, președinta Maia Sandu a menționat că noile prevederi vor intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.

Pe 14 aprilie, Parlamentul a votat, în lectură finală, un amendament la Codul Contravențional prin care se interzice pe teritoriul R. Moldova simbolurile ce reprezintă agresiunea Rusiei asupra Ucrainei – „Z”, „V” și panglica negru-oranj. Înainte de a fi votate modificările la Codul Contravențional, Olesea Stamate, președinta Comisiei juridice, numiri și imunități, a precizat faptul că legislația nu interzice utilizarea panglicii negru-oranj „atunci când ea este parte a medaliilor”. Tot atunci, deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Adrian Baluțel a declarat că „interzicerea acestor simboluri nu exclude sărbătoarea de 9 mai, precum și comemorarea victimelor care au căzut în al Doilea Război Mondial”.

Ulterior, pe marginea amendamentului la Codul Contravențional prin care se interzice răspândirea atributelor ce simbolizează agresiunea militară a Rusiei asupra Ucrainei, în spațiul public au apărut mai multe falsuri și speculații. Potrivit stopfals.md, într-un articol publicat pe 8 aprilie, site-ul Kp.md cu politică editorială pro-Kremlin a criticat intenția autorităților moldovenești de a interzice aceste simboluri și afirma în titlu că autoritățile „au scuipat în sufletul locuitorilor țării”, iar în subtitlu – că sunt nimicite „lucrurile sfinte”.