Principală  —  IMPORTANTE   —   În ultimele 7 zile, în…

În ultimele 7 zile, în R. Moldova a fost înregistrată o creștere cu 85% a cazurilor de COVID-19. Ministra Sănătății: „Îndemnăm cetățenii să fie vigilenți și să respecte măsurile de igienă”

Foto: Profimedia Images

Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a declarat marți, 28 iunie, că în ultimele șapte zile a fost înregistrată o creștere cu 85% a cazurilor de COVID-19. Potrivit ministrei, tot în această perioadă au fost confirmate patru cazuri de deces.

În cadrul unei conferințe de presă, Ala Nemerenco a îndemnat cetățenii să fie vigilenți și să respecte în continuare normele de sănătate publică.

De asemenea, autoritățile din sănătate au dat asigurări că Ministerul Sănătății este pregătit pentru a face față unui nou val de COVID-19.

„Avem o creștere a cazurilor de COVID-19 în ultima săptămână și este o creștere și în Europa, și în lume. Spre exemplu, în R. Moldova a fost înregistrată în ultimele 7 zile o creștere cu 85% și au fost înregistrate 465 de cazuri. Avem, de asemenea, patru cazuri de deces în această săptămână și ca să înțelegem unde ne aflăm, o să vă dau aceste date în comparație cu ce se întâmplă în lume: la ziua de ieri la un milion de populație, R. Moldova avea înregistrate 10 cazuri, România – 29 de cazuri, Marea Britanie – 275, SUA – 319, Germania – 986, Franța – 1053 (…).

(…) Presupunem că noua tulpină a virusului are o contagiozitate foarte ridicată (…). Noi suntem pregătiți din punct de vedere al stocului de teste, echipamente de protecție care sunt distribuite în toate spitalele, inclusiv medicamentele necesare pentru secțiile de terapie intensivă, dar și pentru celelalte secții. Îndemnăm cetățenii să fie foarte vigilenți și să respecte măsurile de igienă ca să nu ajungem să introducem careva măsuri (…). Păstrăm distanța, dezinfectăm suprafețele, încercăm să fim în contact cu mai puțină lume ca să nu ne pomenim cu explozii noi la începutul toamnei”, a declarat Nemerenco.

Din luna martie curent, numărul cazurilor de COVID-19 a scăzut considerabil în R. Moldova.

Potrivit unui raport săptămânal al Ministerului Sănătății cu privire la situația epidemiologică privind infecția COVID-19 și procesul de vaccinare, în perioada 20-26 iunie, au fost confirmate 465 de cazuri de COVID-19 și patru decese, fiind efectuate 13 899 de teste.

Campania de vaccinare anti-COVID-19 a fost demarată pe 2 martie 2021. Până pe 26 iunie 2022, au fost administrate 2 173 448 de doze de vaccin.