Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Edilul explică de ce elevii…

Edilul explică de ce elevii din Chișinău sunt obligați să poarte mască în timpul lecțiilor

Foto: Știrile ProTV

Comisia Extraordinară de Sănătate Publică a municipiului Chișinău a luat duminică, 11 octombrie, decizia de purtare permanentă a măștilor de la vârsta de 10 ani, începând cu clasa a 5-a în toate instituțiile educaționale din municipiu, inclusiv la lecții. Edilul Capitalei motivează decizia prin faptul că situația epidemiologică a devenit alarmantă.

Primarul de Chișinău, Ion Ceban, a spus în cadrul ședinței de astăzi a serviciilor primăriei că reprezentanții Comisiei au analizat și implementarea unor restricții mai dure, precum închiderea școlilor, grădinițelor sau piețelor.

COVID-19: Cifre îngrijorătoare pentru R. Moldova. Am încheiat cea mai neagră săptămână la capitolul decese

„Când din 37 de membri ai Comisiei mai mult de jumătate sunt medici, epidemiologi, care analizează amănunțit situația și spun că locuri în spitale practic nu avem, când municipalitatea face tot posibilul pentru a suplini capacitatea spitalelor, când suntem puși în situația ori trecem la restricții foarte dure, asta ar însemna închideri de școli, grădinițe, localuri, piețe, sau păstrarea normelor recomandate pentru sănătatea celor din jur. Noi ce trebuie să facem?”, a spus Ceban.

„Am ales sănătatea celor din jur, fără a aduce pagube cu pierderi de vieți omenești și fără a reveni la restricții dure. Statistica și medicii spun că riscul de îmbolnăvire apare la copii de după 10 ani. Vom vedea cum decurg lucrurile”, a mai spus Ion Ceban.

Cât privește situația epidemiologică din instituțiile educaționale, edilul spune că aceasta este stabilă și numărul cazurilor de infectare nu este în creștere între profesori sau copii.

Reprezentanții Comisiei au decis și asupra redeschiderii în grădinițe a grupelor pentru copiii de vârsta 2-4 ani, care au frecventat instituția de învățământ preșcolar până la suspendarea activității pe motiv pandemic, asta în contextul în care medicii au explicat că riscul de îmbolnăvire este mai mic la copii. 

Cât privește transportul public, acesta va funcționa la capacitate maximă.

ână la ora actuală, în Republica Moldova au fost confirmate 62.151 cazuri de infecție cu noul Coronavirus.

Bilanțul persoanelor tratate de COVID-19 a ajuns la 44.357, în timp ce 1.461 de persoane au pierdut lupta cu boala.