Principală  —  IMPORTANTE   —   COVID-19: Cifre îngrijorătoare pentru R.…

COVID-19: Cifre îngrijorătoare pentru R. Moldova. Am încheiat cea mai neagră săptămână la capitolul decese

Situația epidemiologică din Republica Moldova continuă să fie îngrijorătoare, țara noastră înregistrând săptămâna trecută peste 5.500 de noi cazuri de infectare cu COVID-19 și un anti-record de decese provocate de noul tip de coronavirus, care, raportat la numărul populației, ne menține pe poziția de lider în Europa.

Datele Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale arată că în săptămâna 5 – 11 octombrie numărul cazurile de infectare cu COVID-19 a fost de 5.572. 

Față de săptămâna precedentă, care a fost cea mai neagră de la declanșarea pandemiei COVID-19, numărul infectărilor a scăzut cu 132 cazuri (5.704).

Foto: msmps.gov.md

Raportat la numărul populației, Republica Moldova rămâne în top cinci cele mai afectate țări în Europa la capitolul infectări, cu 1.592 cazuri la un milion de locuitori. Mai rău decât în Republica Moldova este în Cehia (3.514), Belgia (2.526), Olanda (2.210) și Franța (1.789).

Cât privește decesele provocate de COVID-19, Republica Moldova a înregistrat, săptămâna trecută, cele mai multe victime, rămânând pe poziția de lider în Europa. Mai exact, 95 de persoane au pierdut lupta cu boala sau o medie de 27,14 de morți la un milion de locuitori.

Până la ora actuală, în Republica Moldova au fost confirmate 62.151 cazuri de infecție cu noul Coronavirus.

Bilanțul persoanelor tratate de COVID-19 a ajuns la 44.357, în timp ce 1.461 de persoane au pierdut lupta cu boala.

De precizat că raportarea în cazul Republica Moldova se face la o populație oficială de 3,5 milioane de locuitori, inclusiv Transnistria. Potrivit BNS, populația Republicii Moldova la începutul anului 2020 era însă de 2,6 milioane de locuitori.