Principală  —  Social  —  Consultanţă juridică   —   Serviciul militar în termen. Cine…

Serviciul militar în termen. Cine poate beneficia de scutirea sau de amânarea încorporării

În R. Moldova serviciul militar în termen este obligatoriu. Tinerii care își fac studiile sau cei care au la întreținere copiii, părinții sau frații și surorile pot beneficia de amânarea serviciului militar în termen. Persoanele care au absolvit catedra militară sau cei care din punct de vedere medical nu pot fi încorporați în serviciul militar în termen vor fi scutiți de acesta. În schimb, Serviciul de presă al Ministerului Apărării a precizat că persoanele care din diverse convingeri nu pot îndeplini serviciul militar, pot îndeplini serviciul civil.

Sunt încorporați în serviciul militar în termen tinerii, cetățeni ai R. Moldova, care au împlinit vârsta de 18 ani. Aceștia trebuie să fie apți pentru serviciul militar şi să nu beneficieze de amânări sau scutiri pentru serviciul militar în termen.

Legea prevede că în cazul în care tinerii își fac studiile în gimnazii, licee, școli profesionale, colegii sau universități, academii, școli superioare, cu orice formă de instruire, de pe teritoriul R. Moldova sau al altor state, pe termenul stabilit de programele de studii, încorporarea lor în serviciul militar în termen va fi amânată.

Amânarea încorporării în serviciul militar în termen din motive familiale

Totodată, se poate acorda amânarea încorporării în serviciul militar în termen din motive familiale recruților care au la întreținere părinți sau foști tutori, sau curatori. În cazul în care părinții sunt inapți de muncă, au gradele I sau II de dizabilitate, sau sunt pensionari care nu sunt întreținuți de stat şi nu există alte persoane care locuiesc împreună cu ei, sau au un singur părinte cu doi sau mai mulți copii până la 8 ani, încorporarea tinerilor în serviciul militar va fi amânată.

Serviciul militar în termen poate fi amânat și în cazul în care cetățeanul R. Moldova are soție cu grad de dizabilitate I sau II, sau dacă acesta are la întreținere unul sau mai mulți copii până la 8 ani sau frați, surori care nu au atins vârsta de 18 ani sau mai în vârstă, dar care sunt încadrați în grad de dizabilitate I sau II, dacă aceștia nu sunt întreținuți de stat şi nici de alte persoane care, conform legii, sunt obligate să-i întrețină.

Uneori, tinerii, în baza unui examen medical, pot fi recunoscuți temporar inapți pentru îndeplinirea serviciului militar din motive de sănătate. În acest caz, comisia medico-militară trimite persoana la investigații suplimentare sau la tratament în instituția medicală de la locul de trai, iar în caz de necesitate – într-o instituție curativă specializată. Tratamentul medical al recruților care suferă de boli ce îi fac temporar inapți pentru serviciul militar se asigură în mod gratuit, spune legea.

Vor beneficia de amânarea încorporării în serviciul militar în termen și tinerii care sunt deputați în Parlament sau consilieri raionali sau municipali, până la expirarea mandatului.

În cazul în care persoanele sunt supuse urmăririi penale, serviciul militar în termen va fi amânat până la încetarea urmăririi penale sau până la rămânerea definitivă a hotărârii instanţei de judecată.

Conform legii, sunt scoși de la evidență militară recruții care pleacă peste hotarele R. Moldova pe un termen de peste 30 de zile, până la revenirea în țară, a precizat Ministerul Apărării.

Ce acte trebuie prezentate pentru a solicita amânarea serviciului militar?

Dacă persoana este parte a vreunei categorii care poate beneficia de amânarea serviciului militar în termen, aceasta trebuie să prezinte la centrul militar anumite acte. Studenții trebuie să prezinte certificatul care confirmă efectuarea studiilor. Ministerul Apărării precizează că în cazul în care tinerii își fac studiile peste hotarele țării, este necesar ca aceștia să prezinte la centrul militar conform domiciliului un certificat, tradus și apostilat, care confirmă faptul că aceștia își fac studiile într-o instituție de învățământ. Un astfel de certificat se prezintă la începutul fiecărui an de studii, iar în baza lui va fi acordată amânarea încorporării în serviciul militar în termen, dictată de necesitatea continuării studiilor.

În cazul acordării amânării din motive familiale se prezintă certificate despre deținerea gradelor I sau II de dizabilitate, componența familiei, copiile certificatelor de naștere ale copiilor minori, precum şi certificate despre starea civilă a părinților.

Recruții sunt obligați să se prezinte la centrele militare

În conformitate cu prevederile legale, recruții sunt obligați să se prezinte la primirea ordinelor de chemare emise de centrele militare, la data, ora şi locul menționat. „În caz contrar, riscă să fie trași la răspundere, conform prevederilor Codului contravenţional al R. Moldova. În cazul neachitării de către recruți a amenzilor aplicate, materialele sunt expediate executorului judecătoresc care ia decizii în privința executării acestora”, a precizat serviciul de presă al Ministerului Apărării.

Serviciul civil în locul serviciului militar

Unii tineri, din convingeri religioase, pacifiste, etice, morale, umanitare şi din alte motive similare nu pot îndeplini serviciul militar în termen. În acest caz, aceștia pot fi eliberați de la îndeplinirea obligațiunii militare, cu condiția că vor îndeplini serviciul civil, care înlocuiește serviciul militar.

Legea spune că serviciul civil este un serviciu de stat, social util şi benevol. În acest serviciu, precum și în cel militar, sunt încorporați tinerii în vârstă de la 18 până la 27 de ani. Pentru a îndeplini acest serviciu, tinerii se pot adresa personal cu o cerere la administrația publică locală din localitate. În baza cererii va fi adoptată o decizie care va fi comunicată tânărului.

Durata serviciului civil este de 12 luni, însă, pentru persoanele cu studii superioare, durata acestuia constituie 6 luni.

Serviciul civil se îndeplinește în instituții publice sau societăți comerciale care desfășoară activități pe teritoriul național, în domenii de asistență socială şi medicală, construcții industriale, edilitare, de drumuri şi căi ferate, de protecție a mediului înconjurător, în asociații agricole, în întreprinderi de prelucrare a producției agricole, în gospodării comunale, în cadrul serviciilor teritoriale de salvatori şi pompieri. Mai multe informații pot fi găsite pe site-ul oficial al Centrului Serviciului Civil al R. Moldova http://csc.md/, la rubrica „Reprezentanți teritoriali”, unde sunt indicate datele de contact ale reprezentanților din raioane.

Cine sunt scutiți de serviciul militar în termen?

De serviciul militar în termen sunt scutite persoanele inapte de a satisface acest serviciu din punct de vedere al sănătății, persoanele care au absolvit deplin instruirea la catedra militară sau care sunt eliberate de la îndeplinirea serviciului militar din motive de conștiință. În cazul în care mama, tata, fratele sau sora unui recrut au decedat în timpul îndeplinirii de către acesta a serviciului militar, acesta poate fi scutit de la îndeplinirea acestuia. În cazul în care tânărul are antecedente penale nestinse sau nu a fost reabilitat, acesta, va fi, de asemenea, scutit de îndeplinirea serviciului militar.

Cetățenii care nu au fost încorporați în serviciul militar în termen până la atingerea vârstei de 27 de ani sunt trecuți în rezerva Forțelor Armate. Încorporarea în serviciul militar în termen se efectuează de două ori pe an: în aprilie-iulie şi în octombrie-ianuarie (anul următor). În lunile aprilie-iulie ale anului 2019, în serviciul militar în termen au fost încorporați 1440 de recruți.