Comisia pentru Situații Excepționale a municipiului Bălți a dispus permiterea circulației persoanelor în parcuri și păduri
După ce la 1 aprilie curent Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică (CNESP) a R. Moldova a decis instituirea unui regim special de circulație a persoanelor în municipiile Chișinău și Bălți, Comisia Situații Excepționale (CSE) a municipiului Bălți a emis o decizie prin care a dispus permiterea circulației și aflării persoanelor în spații publice aflate în intravilanul localităților, a anunțat într-un comunicat serviciul de presă al partidului „Partidul Nostru”.
Astfel, CSE Bălți a menționat că persoanelor li se permite aflarea în parcuri, păduri, terenuri de joacă, terenuri sportive, stadioane și zone de agrement în grupuri nu mai mari de trei persoane, cu excepția membrilor unei familii, rude gradul întâi și doi, cu purtarea obligatorie a măștilor care trebuie să acopere atât gura cât și nasul, cu respectarea obligatorie a distanței fizice dintre persoane de minim de un metru.
Anterior, autoritățile municipiului Chișinău, fiind în dezacord cu decizia CSE de a interzice aflarea în parcuri și la terenuri de joacă, au decis, printr-o decizie a Comisiei municipale de Sănătate Publică admiterea aflării cetățenilor în spațiile publice – parcuri sau terenuri de joacă într-un grup de maxim trei persoane.
Tatiana Zatîc, Secretara de Stat a Sănătății a spus că „Autoritățile Publice Locale sunt obligate să aducă hotărârile lor în concordanță cu deciziile CNESP”.
Deputații din Parlamentul de la Chișinău au aprobat miercuri, 31 martie, proiectul de hotărâre al Guvernului în exercițiu cu privire la declararea stării de urgență. 52 de deputați au votat pentru instituirea stării de urgență în R. Moldova, pentru următoarele 60 de zile.
Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm investigații și cele mai importante știri ale zilei, dar și pe YouTube, Facebook, Instagram și TikTok.
Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.