Principală  —  IMPORTANTE   —   Chicu: Guvernul nu va acorda…

Chicu: Guvernul nu va acorda sprijin financiar Bisericii

Premierul Ion Chicu precizează că statul nu va acorda sprijin financiar Bisericii pe perioada stării de urgență.

Șeful executivului a subliniat, în cadrul unei ediții speciale de la Publika TV din 13 aprilie, că „Biserica nu este activitate de întreprinzător, nu avem absolut nimic”.

„Eu nu am purtat și nimeni nu a purtat discuții cu Mitropolia. Nu există nicio interacțiune între stat și biserică, avem stat laic. (…) Nu discută Guvernul despre sprijin sau alocații, nu are nicio bază legală”, a punctat acesta.

La 10 aprilie, Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove nota într-un comunicat„președintele țării și-a exprimat preocuparea autorităților centrale de a identifica posibilitatea acordării unui ajutor către parohii în aceste condiții de criză”.

Purtătorul de cuvânt al Mitropoliei, Vadim Cheibaș, a declarat atunci pentru portalul newsmaker.md că banii sunt necesari în contextul în care parohiile sunt închise pe perioada pandemiei.