Principală  —  IMPORTANTE   —   Centre sociale pentru Moldova: vis…

Centre sociale pentru Moldova: vis sau necesitate stringentă?

În 2008, în Moldova a fost adoptată Strategia Națională de Reformare a Centrelor de Plasament, care a avut drept scop reducerea cu 50% a numărului de copii aflați în instituțiile statului.

La acel moment, în aceste centre se aflau 12 mii de copii, dintre care aproximativ 80% aveau părinți vii. S-a pus sarcina de a-i reintegra pe cei mai mulți dintre ei în familiile lor, în grija părinților, bunicilor, în alte cazuri – de a le găsi copiilor familii parentale.

Pentru realizarea reformei, în țară a fost creată o rețea de lucrători sociali care urmau să se ocupe de procesul de reintegrare a copiilor în familii, cu o abordare individuală a fiecărui caz. Au fost deschise mai mult de 30 de centre de zi, care îndeplinesc rolul de „airbag” pentru copiii deosebit de săraci și defavorizați. În aceste centre copiii pot locui până la șase luni, primind ajutor material și psihologic.

În acești 12 ani, în Moldova au fost închise 60 de instituții rezidențiale. În celelalte 10 instituții rezidențiale, potrivit datelor din 2019, se află circa 1000 de copii, iar alți circa 1000 de copii – în familiile patronale. Ceilalți 10 mii de copii au completat diferite statistici – unii cu adevărat s-au întors în familii, alții au completat rândurile copiilor străzii (ne putem aminti câteva povești triste despre vagabonzii din Chișinău, care locuiesc pe teritoriul fostului Stadion Republican și al Hotelului Național).

Prin urmare, problema cu greu poate fi considerată rezolvată, deoarece mulți copii din cei reintegrați în familie ajung din nou în stradă din cauza condițiilor precare din familiile lor, iar alții abandonează școala din cauza hărțuirii din partea celorlalți copii, mai „favorizați”.

Potrivit Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei, numărul adopțiilor (naționale, și internaționale) este în scădere, iar șeful Inspectoratului General de Poliție, Vadim Cojocaru, și-a exprimat recent din numele MAI îngrijorarea față de creșterea în rândul copiilor a cazurilor de suicid, tentativă de suicid, plecări de acasă sau din centrele de plasament.

Viitorul este în valorile care unesc oamenii

Salavat Jdanov

Salavat Jdanov cunoaște acest subiect nu din auzite, deoarece timp de 35 de ani se ocupă de problemele copiilor orfani din Moldova, conduce cea mai veche organizație de caritate „Clipa Siderală”, cunoscută pentru acțiunile sale anuale – Caravana de Crăciun, Scrisoare lui Moș Crăciun, Tabăra de Vară pentru Copii „Sparta”.

Conform observațiilor îndelungate ale lui Salavat, mulți dintre copiii dezinstituționalizați rămân nearanjați în viață și, conform spuselor sale, varsă lumină asupra multor lucruri.

„Iată cazul unei fete de 16 ani, ieșită din centul de plasament. O rogi să gătească ceva din macaroane, iar ea le ia și le rupe, le pune pe farfurie și gata. O altă fată (a trăit la mama mea după internat), o rogi să pună ceaiul, pune ceainicul pe aragaz, dar nu înțelege că trebuie să aprindă gazul! Și este groaznic. Se pare că copiii care ies din internate, sunt „nuli”! Ei nu știu cum să trăiască, cum să comunice, cum să câștige și să cheltuiască banii. Mai mult, ei sunt convinși că statul le este dator, noi cu toții le suntem datori și ei întotdeauna așteaptă să fie hrăniți, nu vor să muncească. Prin urmare, faptul că internatele din țară au început să se închidă este corect, o altă întrebare este că nu s-au găsit atâți de mulți adepți cu centre sociale care să le înlocuiască”.

În opinia majorității activiștilor sociali, centrele sociale din țară, atât publice, cât și cele private, și, de asemenea, finanțate de organizații străine, nu fac față cererilor mari de ajutor pentru familiile sărace și defavorizate, vârstnicii singuratici, copiii orfani, mamele singure vulnerabile.

„Ne-a venit ideea de a găsi 5 familii, în care vor trăi câte 5-6 tineri după internat, care vor învăța să trăiască în familie, să lucreze împreună, să comunice, să cultive legume și să pregătească o mâncare – adică să-și poarte singuri de grijă, cu propria gospodărie, livadă, grădină de legume, seră, animale… Astfel, ei se vor socializa și se vor integra în societatea modernă. Nu trebuie educați cu cuvinte, pentru că nu funcționează, trebuie să le dăm lecții de viață sau, de exemplu, să-i duci la închisoare ca să discute cu semeni de-ai lor care stau acolo pentru prostia și neînțelegerea vieții. Să le arătăm exemple… Au fost deja psihologi cu care am negociat să vină la noi din când în când, să ne ajute să rezolvăm problemele. Acești tineri nu ar trăi acolo în mod constant – unul ar trebui ajutat doar cu documentele, altul să fie angajat la muncă. Și există, de asemenea, cei care sunt mai rătăciți, ei ar trebui să stea vreo șase luni, uneori un an într-un astfel de centru, pentru a fi ajutați cu documentele, pentru a fi tratați.

Am cumpărat deja 10 hectare de teren, apoi am apelat la diferite organizații. Am găsit o organizație franceză care activează de peste 110 ani, care ar putea să devină mentorii noștri. Am avut deja oferte de la ferme private, care sunt multe prin țară și care au nevoie de brațe de muncă, și am vrut să încheiem cu ei contracte, pentru a-i aranja la ei pe orfanii noștri – să le dea un salariu, să zicem, nu 100%, ci 90%, iar totodată gazdele să aibă grijă de ei, cum trăiesc, cum se hrănesc. Așa proiecte există în alte țări”.

Întrebat din ce cauză a eșuat proiectul, Salavat recunoaște că nu înțelege ce s-a întâmplat. N-a putut pleca în sat pentru a monitoriza întregul proces, l-a oprit necunoașterea limbii de stat și vârsta. În plus, nu avea certitudinea că proiectul se va derula așa cum l-a gândit.

Cât privește situația bătrânilor din țara noastră, Salavat răspunde cu fraza: „Salvarea celor care se îneacă este în mâinile celor care se îneacă!”. În opinia lui, mai bine o duc acei bătrâni, care primesc ajutor de la rude. Totodată cunoaște cazuri, când bătrânii mor din cauza lipsei celor mai simple medicamente din farmacie. „Nu preamăresc. Cred că orice vârstă are ceva frumos, dar acum tendința este ca toată lumea să se gândească doar la sine. Dar consider că viitorul este în acele valori, care unesc oamenii”.

Lidia Nagacevschi într-o misiune umanitară

Omul nu trebuie să moară îndurerat, trebuie să existe un zâmbet pe fața sa

Lidia Nagacevschi a lucrat timp de 24 de ani în domeniul protecției sociale, obținând o vastă experiență în organizațiile internaționale din România, Spania și Franța, iar acum 5 ani s-a întors în Moldova și se ocupă deja de acest lucru acasă, în raionul Hâncești. Potrivit ei, centrele sociale din zonă nu-i pot deservi pe toți cei nevoiași sau, în cazul centrelor non-statale, îi ajută selectiv, de exemplu, doar pe adepții anumitor culte religioase.

Lidia consideră că, atunci când vine vorba de asistența umanitară de bază pentru cei nevoiași, este nedrept să împarți oamenii după credință, sex, naționalitate ș.a.m.d. Astăzi Lidia, împreună cu un grup de voluntari, ajută 200 de familii nevoiașe (circa 500 de persoane) din 7 sate, dar visul și scopul ei este de a deschide în Hâncești un centru social de zi pentru a ajuta familiile sărace, copiii orfani și bătrânii singuratici din centrul raional și satele din jur.

Una dintre ideile importante este unirea sub un singur acoperiș a copiilor și a persoanelor în vârstă singure și stabilirea relațiilor dintre bunici și nepoți, relații de respect reciproc și îngrijire, care lipsesc în totalitate în familiile lor. Această direcție de asistență socială este răspândită în lume, în unele țări orfelinatele sunt în mod reușit combinate cu casele de îngrijire medicală și o astfel de interacțiune are un mare folos terapeutic asupra tuturor beneficiarilor.

De asemenea, centrul intenționează să deschidă o cameră de reabilitare cu echipamente speciale – pentru recuperarea după accidente vasculare cerebrale, pentru exerciții fizice terapeutice și, de asemenea, să stabilească și un sistem de sprijin psihologic.

Lidia este pe cale să deschidă un centru și o spălătorie socială, care îi va ajuta pe cei săraci să se îngrijească, iar dacă va fi nevoie, vor fi furnizate și servicii de frizerie, curățenie, livrare de produse la domiciliu. Pentru cei nevoiași, acest lucru va fi gratuit, dar bazându-se pe experiența sa bogată, Lidia consideră că centrul trebuie să treacă la autofinanțare, astfel încât să fie livrate și servicii cu plată: spălătorie, magazin social.

„Nu există niciun sprijin financiar. Avem nevoie să cumpărăm o casă în Hâncești cu 5-6 camere, unde se va afla centrul nostru. De asemenea, este nevoie de transport pentru a putea transporta la centru oamenii din satele din apropiere. M-am adresat în diferite instanțe, dar ni s-a oferit ajutor doar în schimbul agitației politice, iar eu nu pot și nu vreau să lucrez așa. Desigur, îmi pare rău că am lucrat cu succes peste 20 de ani în alte țări, iar în patria mea de 5 ani încerc să-mi aplic cunoștințele și experiența, dar nimeni nu mă înțelege.

La îndemnul meu de a ajuta, de multe ori aud: „Așa e soarta omului”, dar eu nu sunt de acord cu aceasta. Văd ce diferență enormă există între bătrânii noștri, de exemplu, și cei din Spania, unde am lucrat! Acolo oamenii de 70-80 de ani încă mai doresc să trăiască, ei merg la dansuri, în excursii, la întâlniri. Iar la noi o femeie la 60 de ani deja se înscrie în categoria bătrânilor, iar la 70 de ani nu mai vrea nimic. Este foarte dificil să mă împac cu o astfel de poziție! În Moldova toți sunt atât de încruntați, ca și cum ar ține toată greutatea lumii pe umerii lor. Și toate acestea se întâmplă pentru că li se acordă puțină atenție, iar bătrânețea în țara noastră este amară. Consider că omul nu trebuie să moară îndurerat, trebuie să existe un zâmbet pe fața lui!”