Principală  —  IMPORTANTE   —   AUDIO/ Strigăte și insulte în…

AUDIO Strigăte și insulte în adresa copiilor la o grădiniță din capitală. Reacția directoarei instituției

Strigăte, înjurături și lovituri la grădinița nr. 185 din sectorul Buiucani al Capitalei. Mama unei fetițe de trei ani a publicat pe pagina sa de Facebook două înregistrări audio în care dădaca ridică vocea la cei mici, îi numește cu cuvinte necenzurate și discută vulgar despre părinții ai căror copii frecventează grădinița respectivă. Directoarea grădiniței sare însă în apărarea dădacei și susține că aceasta este o angajată loială, despre care nu poate spune nimic rău.

Femeia care a publicat înregistrările povestește că copilul său a început să frecventeze grupa „Soarele” din grădinița nr. 185, iar la un moment dat copilul a început să aibă frică și să tremure atunci când trebuia să meargă la grădiniță: „În ciuda așteptăriloe mele și ale fetiței mele, m-am TREZIT că îmi duceam zilnic copilul într-un loc unde copiii sunt numiți, jigniți, speriați și chiar loviți”.

„Tu pe mine m-ai săturat. Tu ești obraznic. Aici stai. De te miști de aici, o primești. Uite la dânsu cât e de obraznic”, spune dădaca în una dintre înregistrările audio.

Discuții despre părinții copiilor care frecventează grădinița:
„Niște râsuri și cozi de câine”.
„Toți neîmpliniții, proșii și debilii ăștia. Drept o spus Nicu, că pute din urma ei, dar ea încă mai caută”.
„Ia uite, mănâncă câcatul din nas și e îi .. nici să nu o văd să se apropie”.

Alte fraze adresate copiilor:
„Iau la dubina aista. Ce s-a întâmplat?”
„Adă cana la bucătărie mai repede. Mai repede debilo, adă la mine, că dacă vin, te înec”.
„Măi, îți închid gura. Închide gura, am zis. Dacă te mârnâi ai să zbori cu racheta. Nesimțiților”.

Contactată telefonic de ZdG, directoare grădiniței nr. 185, Valentina Cebotariov a menționat că până acum nu au existat plângeri din partea părinților. Aceasta precizează că dădaca în cauza este o femeie loială și nu agresează copiii.

„Este vorba de un ajutor de educator. E o femeie loială. Lucrează de mulți ani la noi în grădiniță. Are grijă de copii. Vocea ei este puternică. Eu lucrez permanent și nu am văzut să fie copiii maltratați sau abuzați fizic. Ea lucrează de vreo opt ani și este bravo. Este curată și gospodină. Nu am ce să spun cuvinte rele despre dumneaei”, spune Valentina Cebotariov.

Directoarea grădiniței a mai adăugat că în lumina celor întâmplate, dădaca va fi eliberată din funcție.

Într-o postare pe Facebook primarul interimar Ruslan Codreanu a declarat că va interveni pentru ca astfel de cazuri să nu se mai întâmple: „Scuze putem găsi pentru orice situație, dar nu voi admite așa atitudine față de copii”.

Totodată, Direcția de poliție a municipiului Chișinău informează că examinează cazul pentru a stabili toate circumstanțele. Poliția Capitalei îndeamnă cetățenii care au semnalat asemenea cazuri să apeleze serviciul de urgență 112.