Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Aproape 352 de mii de…

Aproape 352 de mii de locuitori din regiunea transnistreană dețin cetățenia R. Moldova

Sursa foto: Facebook/varlamov

351 892 de locuitori domiciliați în regiunea transnistreană dețin cetățenia R. Moldova, dintre care 328 625 posedă pașapoarte și 293 305 – buletine de identitate, anunță vineri, 20 ianuarie, Biroul politici de reintegrare, făcând referire la datele Agenției Servicii Publice (ASP) din 31 decembrie 2022.

Potrivit Biroului de reintegrare, la eliberarea buletinului de identitate al cetățeanului R. Moldova de înlesniri au beneficiat, în perioada august 2021 – decembrie 2022, 6 395 de locuitori din regiunea transnistreană, iar 501 – la eliberarea buletinului de identitate provizoriu.

„În condițiile procedurii simplificate de dobândire a cetățeniei R. Moldova (în baza consimțământului în scris și în temeiul documentelor de stare civilă ce atestă nașterea pe teritoriul țării), în perioada 19.04.2018-31.12.2022, au fost recunoscuți cetățeni ai R. Moldova 32 349 de persoane, dintre care 22 291 (circa 69%) sunt locuitori din stânga Nistrului și mun. Bender ce au obținut anterior acte de identitate ale cetățeanului R. Moldova”, anunță reprezentanții Biroului politici de reintegrare.

Pe parcursul anului 2022, 10 711 de persoane din regiune au solicitat certificarea faptelor de stare civilă, fiind certificate pentru aceștia 11 653 de documente de stare civilă și 6 625 de duplicate eliberate urmare a adresărilor repetate.

În vara anului 2022, la aproape cinci luni de la invazia Rusiei asupra Ucrainei, așa-numitul ministru de externe de la Tiraspol, Vitalie Ignatiev, a afirmat, în cadrul unui interviu pentru RIA Novosti, agenție de presă afiliată Kremlinului, că regiunea transnistreană intenționează să obțină independența, cu aderarea ulterioară la Federația Rusă, în conformitate cu rezultatele referendumului din 2006. 

Atunci, într-un comentariu pentru Ziarul de Gardă, reprezentanții Biroului politici de reintegrare menționau că „legalitatea, veridicitatea și credibilitatea rezultatelor plebiscitelor poate fi asigurată în condițiile respectării cerințelor dreptului internațional și ale legislației naționale în vigoare, parcurgerii unei perioade de tranziție prin valorile democratice și promovarea drepturilor fundamentale ale omului, asigurarea plenară a libertății de exprimare, excluderea integrală a cenzurii informaționale și a impunerii unui pol-monopol de opinie ș.a.m.d”.

Biroul de reintegrare nu dispune de date oficiale cu privire la numărul populației din regiunea transnistreană cu pașaport rusesc.

Potrivit cifrelor oferite de Biroul Național de Statistică (BNS), la începutul anului 2023, populația cu reședință obișnuită în R. Moldova număra 2 603 813 persoane de ambele sexe.