Vine sau nu procurorul general interimar la şedinţa Parlamentului de astăzi? Răspunsul Maiei Sandu

Maia Sandu spune că nu cunoaşte, dacă astăzi, 19 iulie, procurorul general interimar, Igor Popa, intenţionează să vină la şedinţa Parlamentului şi să ceară ridicarea imunităţii a mai multor deputaţi. Declaraţia a fost făcută în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la postul de televiziune N4.

„Nu ştiu, nu m-a informat nimeni despre aceste lucruri. La ședința Consiliului Suprem de Securitate nu am vorbit despre vizita lui la Parlament. Am vorbit despre alte subiecte. Mi s-au părut halucinante unele răspunsuri oferite de către dumnealui. Se pare că domnul Popa nu știe despre schemele de corupție, care sunt în R. Moldova. Se pare că nu își dă seama de efectele acestor scheme de corupție asupra cetăţenilor. El e undeva foarte departe, își imaginează că are tot timpul din lume ca să investigheze încă vreo 50 de ani, e rupt de realitate”, a declarat Maia Sandu.

Tot în cadrul acestei emisiuni, prim-ministra Maia Sandu a mai spus că în unele circumscripții uninominale vor fi organizate alegeri parlamentare concomitent cu alegerile locale generale, programate pentru data de 20 octombrie curent.

„Atunci când a fost adoptat acest model electoral mixt oamenii nu s-au gândit ce se v-a întâmpla, dacă un deputat ales pe circumscripții pleacă. Cine îi ține locul până la următoarele alegeri. Câți bani vor mai fi cheltuiți pentru a organiza aceste alegeri, dacă mai pleacă și alți deputați. Evident că acum vom avea alegeri, chiar dacă au fost colegi care au zis că ar trebui să meargă prevederile legii precedente”, a spus Maia Sandu.

Referitor la alegerile locale din 20 octombrie, şefa Executivului a anunţat că PAS şi PPDA vor avea un candidat comun.

„Este clar că mergem împreună. Nu mai sunt discuții la acest subiect”, a menționat șefa Executivului.

Întrebată dacă liderul Platformei DA, Andrei Năstase, va fi candidatul comun ACUM pentru alegerile din Chișinău, Maia Sandu a menționat că acest lucru nu a fost decis.

Despre semnarea pactului de neagresiune între partenerii de coaliţie ACUM şi PSRM, prim-ministra spune că pentru aceasta mai e timp și că nu știe dacă va fi într-o formă scrisă.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *