Principală  —  IMPORTANTE   —   Turul I, 2018 vs Turul…

Turul I, 2018 vs Turul I, 2019: Ceban și Năstase – aceiași candidați, aceleași rezultate

Rezultatele preliminare ale scrutinului din 20 octombrie, organizat în cadrul alegerile locale generale, după prelucrarea a 306 din 307 procese verbale prelucrate, arată că la Chișinău va fi organizat turul doi de scrutin. Situația este similară cu cea de la alegerile locale noi din 2018, atunci când aceiași candidați – Ion Ceban și Andrei Năstase au ieșit în turul II, fiecare având un scor asemănător cu cel obținut la scrutinul de duminică, 20 octombrie.

Turul I, 20 octombrie 2019

Candidații care vor lupta în turul doi, pentru fotoliul de primar general al capitalei, sunt Ion Ceban, candidatul PSRM, care a luat cele mai multe voturi și Andrei Năstase, candidatul blocului electoral ACUM, care s-a clasat pe poziția secundă. Turul doi va fi organizat peste două săptămâni, asta după ce niciunul dintre ei nu a obținut un scor mai mare de 50 la sută din voturile valabil exprimate.

Rezultate preliminare, 20 octombrie 2019

Turul I, 2018 vs Turul I, 2019: Aceiași candidați, cu aproape același scor, ajung în turul II

Rezultate preliminare: Alegeri locale generale, 20 octombrie, turul I

  • Năstase Andrei – 31,09%
  • Ceban Ion – 40,16%

Rezultate: Alegeri locale noi, 20 mai 2018, turul I

  • Năstase Andrei – 32,12%
  • Ceban Ion – 40,97%

Rezultatele preliminare arată că socialistul Ion Ceban a obținut, la scrutinul de ieri, 20 octombrie 2019 – 40,16% din sufragii, un scor aproape egal cu cel pe care l-a obținut în primul tur de scrutin, la alegerile locale noi, organizate pe 20 mai 2018 – 40, 97%.

Situația este similară și în cazul lui Andrei Năstase. La scutinul de ieri, 20 octombrie 2019, Năstase a obținut 31,09% din voturile valabil exprimate, cu aproape un procent mai puțin decât la alegerile locale noi din 20 mai 2018 – 32,12%.

Potrivit Codului Electoral, turul II de scrutin urmează să fie organizat peste două săptămâni.