Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Scenariul anunțat de premierul R.…

Scenariul anunțat de premierul R. Moldova, Ion Chicu, în cazul în care Ucraina și Rusia nu vor ajunge la o înțelegere privind tranzitul de gaze

Cabinetul de miniștri condus de Ion Chicu s-a întrunit astăzi, 13 decembrie, în ședință operativă la Guvern. În cadrul ședinței, Chicu a anunțat că, în condițiile în care contractul de tranzit al gazelor naturale semnat între Ucraina și Federația Rusă expiră la 31 decembrie 2019, iar cele două țări nu vor putea ajunge la o înțelegere privind reînnoirea acestuia, autoritățile ucrainene au dat asigurări că Ucraina va aproviziona R. Moldova cu gaze naturale.

Premierul R. Moldova, Ion Chicu, susține că în cazul în care Ucraina și Federația Rusă nu vor ajunge la un compromis privind tranzitul de gaze naturale, R. Moldova va fi aprovizionată cu gaze de către Ucraina.

„Am agreat toate aspectele de asigurare cu gaze a R. Moldova prin intermediul traseelor alternative. Noi continuăm să rămânem optimiști că Rusia și Ucraina vor ajunge la o înțelegere și vom tranzita gaze naturale pe traseul comun, dar ieri la Kiev am discutat despre scenariile de rezervă, inclusiv furnizarea gazelor prin regim revers și aici sunt necesare mai multe contracte de semnat. Avem toată susținerea Ucrainei.

Ucraina ne-a asigurat că este gata să ne ofere gaze naturale și energie electrică, după 1 ianuarie 2020 în cazul în care una dintre aceste scheme de furnizare a gazelor nu funcționează. Într-un regim exceptional, țara vecină este gata să ne ofere gaz. Sunt sigur că noi nu o să ajungem la acest scenariu, dar dacă se întamplă asta, Ucraina este gata sa ne ofere această asistență”, a declarat Chicu.

Chicu susține că autoritățile ucrainene sunt dispuse să livreze gaze naturale R. Moldova, dar nu a anunțat de la cine vom cumpăra gaz, la ce preţ, care sunt condițiile de plată și dacă există un contracte pregătite pentru a fi semnate cu proprietarul gazului şi cu operatorul de transport ucrainean.

Contractul de tranzit al gazelor naturale semnat între Ucraina și Federația Rusă expiră la 31 decembrie 2019.