Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Motivul pentru care democrații au…

Motivul pentru care democrații au decis amânarea congresului partidului: „PDM are nevoie de o reformă profundă”

Membrii Consiliului Politic al Partidului Democrat au decis amânarea congresului partidului, în cadrul căruia urma să fie aleasă noua conducere, de pe 27 iulie până pe 7 septembrie, pentru a crea un grup de lucru care să pregătească proiectul de modernizare al PDM.

Într-un comunicat de presă, democrații menționează că în urma conferinţelor petrecute de organizaţiile teritoriale ale formaţiunii, s-a ajuns la concluzia că Partidul Democrat are nevoie „de o reorganizare, o modernizare mai profundă, care trebuie pregătite minuţios, iar pentru aceasta este nevoie de o perioadă mai mare de timp”.

„Mai mult, discuţiile au fost axate pe nevoia de a atrage personalităţi, specialişti din diferite domenii, care vor împărtăşi valorile şi viziunea democraţilor de dezvoltare a Republicii Moldova, astfel ca cetăţeanul să fie în centrul grijilor politicienilor din Partidul Democrat. „PDM are nevoie de o reformă profundă, dar şi de întărire atât în teritoriu, cât şi la nivel central”, a subliniat Pavel Filip”, este menționat în comunicatul PDM.

Totodată, în cadrul ședinței Consiliului PDM a fost decisă lansarea pregătirilor pentru alegerile locale și identificarea potențialilor candidați democrați pentru alegeri.

La 27 iulie democrații urmau să organizeze congresul PDM, pentru a alege o nouă conducere și pentru a adopta o strategie de reformare a formațiunii. Totodată, în cadrul congresului ar urma să fie decis subiectul privind schimbarea sediului PDM.