Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Miniștrii de la Chișinău și…

Miniștrii de la Chișinău și Kiev ar urma să discute despre crearea posturilor vamale comune

După formarea Executivului de la Kiev, miniștrii din Guvernul Sandu ar urma să efectueze o vizită în Ucraina. Despre aceasta a anunțat șefa Cabinetului de miniștri, Maia Sandu.

Într-o postare publicată pe pagina sa de Facebook, Maia Sandu menționează că l-a felicitat, în cadrul unei discuții telefonice, pe președintele Zelenski pentru scorul obținut de partidul său.

„Am exprimat încă o dată susținerea noastră necondiționată pentru integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei. Am agreat să efectuăm o vizită mai amplă cu miniștrii de resort, după formarea Guvernului în Ucraina, să abordăm crearea posturilor vamale comune, inclusiv pe segmentul transnistrean al hotarului moldo-ucrainean, pentru a opri schemele de contrabandă și să lansăm o discuție aprofundată pe agenda bilaterală”, scrie aceasta.

Procesarea a 79,15% dintre procesele-verbale arată că partidul „Slujitorul poporului” a acumulat 42,81% dintre voturile cetățenilor care au participat la alegerile parlamentare anticipate, din 21 iulie.

Maia Sandu s-a întâlnit cu Vladimir Zelenski, la 11 iulie.