Declarațiile lui Plahotniuc și Greceanîi după consultările comune

Liderii PDM și PSRM susțin că cele două partide au viziuni comune în ceea ce privește domeniul social, însă opiniile cu privire la domeniul politic sunt diferite. În urma consultărilor comune, inițiate de președintele Dodon, democrații și socialiștii au anunțat că urmează să analizeze situația creată și să vină ulterior cu o decizie.

„Sau se creează o guvernare stabilă, sau mai mergem încă o dată la cetățeni, ca să ne judece și să spună ce vor, pentru că astăzi este situația care este. Noi astăzi regretăm că nu a venit la discuție și Blocul ACUM”, a spus Zinaida Greceanîi.

Președinta socialiștilor a menționat că în cadrul discuțiilor, PDM și PSRM și-au reiterat pozițiile. Aceștia au stabilit că au păreri similare în ceea ce vizează domeniul social, însă pe unele poziții au „divergențe politice, destul de mari”.

Astfel, în urma consultărilor cu democrații, socialiștii urmează să convoace organele de conducere ale partidului, pentru a stabili deciziile pe care le vor lua ulterior.

„Am constatat că în ceea ce privește unele momente sociale, am găsit subiecte unde avem viziuni comune, dar am găsit și divergențe în ceea ce privește dimensiunea politică. După schimbul de opinii urmează să analizăm cu colegii ce am auzit, să vedem pe cât este de posibil să continuăm discuțiile, și dacă, în general, este posibil un dialog constructiv între cele două formațiuni”, a menționat și Vladimir Plahotniuc.

Președintele Igor Dodon i-a invitat la consultări comune pe liderii Partidului Democrat, Partidului Socialiștilor, dar și ai Blocului ACUM, doar că cei din urmă au refuzat invitația. Propunerea consultărilor vine după ce la o lună de la alegeri nu a fost formată încă o majoritate parlamentară.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

3 comentarii

  1. Reporter

    Opiniile cu privire la domeniul POLITIC sunt diferite? Minciună gogonată! Atâta doar, că uzurpatorul Talpa Iadului de Moldova Plahotniuk MINTE alegătorii prin MIMAREA așa zisei integrări europene, iar monstrul mancurt și spionul rusesc Dodon se pronunță direct pentru FEDERALIZARE și INTEGRARE în Uniunea Euroasiatică.

    În realitate pozițiile lor sunt mult mai apropiate, decât se pare. Așa zisa INTEGRARE EUROPEANĂ a uzurpatorului Talpa Iadului de Moldova Plahotniuk ne duce tot acolo, unde vrea să ne ducă monstrul mancurt și spionul rusesc Dodon. Izolare de UE, stagnare, moldovenism primitiv cu menținerea influienței imperiale rusești, etc.

    Îmi mențin părerea, că monstrul mancurt și spionul rusesc Dodon este controlat APROAPE în totalitate de uzurpatorul Talpa Iadului de Moldova Plahotniuk. Cu denunțul j******** hoț Ilan Șor și nu numai. Așa, că uzurpatorul Talpa Iadului de Moldova Plahotniuk va folosi acest lucru în măsura în care acest lucru va fi în avantaj propriu.

  2. zacghirjac

    cre-ca targul de transfugi o sa fie scump anul acesta…….Hai….care-i primul? ….cine rupe ghiata ?….🤔😅🤣

  3. ivancelgroaznic

    “Liderii PDM și PSRM susțin că cele două partide au viziuni comune” Si interese comune, in prim rind la bani din Moldova, sub orice forma. Mancurti sio dat arama pe fata, asta era stiut dar nebagat de seama de norod. Acu totu e pe fata, ei ne fura si ne uzurpeaza impreuna.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *