CV-ul și averea unui Guvern „tehnocrat”, format pe jumătate din consilierii lui Dodon

Guvernul Chicu a fost învestit astăzi, 14 noiembrie, cu votul a 62 de deputați socialiști și democrați. Noul cabinet de miniștri a primit încrederea Parlamentului la doar câteva ore după ce președintele Igor Dodon l-a înaintat pe consilierul său în funcția de prim-ministru, pe care l-a însărcinat cu formarea unui guvern tehnocrat. Cu excepția lui Ion Chicu, în noua garnitură a Guvernului se vor mai regăsi încă cinci consilieri ai șefului statului.

Foto: TV8.md

Pavel Voicu – ministrul Afacerilor Interne

Pavel Voicu este noul ministru al Afacerilor Interne, după ce timp ce cinci luni a ocupat funcția de ministru al Apărării în Guvernul Sandu, fiind promovat de PSRM. Înainte de a ocupa fotoliul de ministru, Voicu a exercitat timp de aproape doi ani funcția de consilier al Președintelui R. Moldova pentru misiuni speciale. Potrivit CV-ului său, Voicu a ocupat mai multe funcții în organele de drept: șef al Inspectoratului de poliție (IP) al mun. Bender; șef al IP Buiucani; șef adjunct al Direcției poliției transporturi a Departamentului poliției al MAI; comisar al Comisariatului de poliție al raionului Cimişlia; șef al Secției control inopinat al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupție etc.

Noul ministru și-a făcut studiile la Academia „Ștefan cel Mare” a MAI, la Academia de Administrare Publică pe lângă președintele R. Moldova, dar și la Institutul de Cercetări Juridice și Politice al Academiei de Științe a Moldovei.

Potrivit declarației de avere și interese personale, depusă la numirea în funcția de ministru în Guvernul Sandu, Voicu declara pentru anul 2018 un salariu de circa 100 de mii de lei din poziția de consilier prezidențial, la care se mai adăuga o pensie de aproape 59 de mii de lei. La capitolul averi imobiliare, ministrul a indicat în declarația sa de avere două case de locuit, dintre care, una primită donație. Voicu are în posesie și un autoturism de model Skoda Superb, fabricat în 2017.

Foto: argumentulinfo.files.wordpress.com

Victor Gaiciuc – ministrul Apărării

Victor Gaiciuc este consilier al președintelui Dodon în domeniul apărării și securității naționale, dar și secretar al Consiliului Suprem de Securitate. Gaiciuc a devenit consilier al președintelui la doar câteva luni după ce a fost ales deputat în Parlamentul R. Moldova.

În 2011, Igor Dodon l-a cununat pe unul dintre fiii lui Victor Gaiciuc, iar la 27 august 2017, preşedintele l-a decorat pe Gaiciuc cu cea mai înaltă distincţie de stat – Ordinul Republicii. Tot în 2017, Dodon a recomandat Guvernului să-l numească pe Gaiciuc ministru al Apărării, funcție pe care acesta a deținut-o în perioada 2001-2004, fiind demis printr-un decret semnat de către Vladimir Voronin, care a invocat „numeroase infracţiuni atestate în urma controalelor efectuate, inclusiv furtul muniţiilor şi armamentului din dotarea Armatei Naţionale şi persistenţa fenomenului aşa-numitelor relaţii neregulamentare în mediul militar sunt mărturii ale activităţii ineficiente a Ministerului Apărării şi a Serviciului Informaţii şi Securitate”. Anterior, anticoruptie.md a scris că în 2016 Uniunea Ofiţerilor din Republica Moldova, al cărei președinte era Victor Gaiciuc, ar fi fost implicată în distribuirea pliantelor denigratoare la adresa contracandidatei lui Igor Dodon la alegerile prezidențiale, Maia Sandu.

Gaiciuc a declarat în ultima sa declarație de avere un salariu de circa 77 de mii de lei și o compensație de 56 de mii de lei de la Parlament. Ministrul deține șase terenuri agricole, un Mercedes, o casă de locuit primită prin moștenire, cota parte dintr-un apartament și alte două bunuri imobile.

Ion Perju, alături de Igor Dodon

Ion Perju – ministrul Agriculturii

Ion Perju este consilier al președintelui Igor Dodon în domeniul agroindustrial şi al administraţiei publice. Noul ministru a activat anterior în guvernul comunist, condus de Zinaida Greceanîi și Igor Dodon. Perju a fost viceministru al Agriculturii şi Industriei Alimentare, numit în 2008 printr-un decret semnat de prim-ministrul Zinaida Greceanîi. Astfel, din februarie 2008 până în noiembrie 2009 este viceministru al agriculturii şi industriei alimentare. Din februarie 2010 și până în aprilie 2011 este consultant internațional privind politica agricolă și siguranța alimentară la Banca Mondială în cadrul  Proiectului de ameliorare a competitivității (ECP). Din aprilie 2011 până în februarie 2016 este șef adjunct la DAI, proiectul Competitivitatea Agricolă și Dezvoltarea Întreprinderilor, iar din februarie 2016 a ocupat funcția de expert agro-alimentar la Banca Mondială.

Pentru 2018, Ion Perju declară un salariu de aproape 137 de mii de lei din funcția de consilier prezidențial. Noul ministru indică în declarația de avere și interese personale o casă de locuit de 106.8 m2 și un automobil de model Honda CRV.

Foto: REL

Alexandru Flenchea – viceprim-ministru pentru Reintegrare

Alexandru Flenchea este șef al Biroului politici de reintegrare. Anterior acesta a activat în calitate de consilier în cadrul Misiunii Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) în R. Moldova, în august 2018 fiind distins de către Igor Dodon cu medalia „Meritul Civic”.

Potrivit declarației de avere și interese personale, Flenchea declară pentru 2018 un salariu de 65 de mii de lei de la PNUD Moldova și aproape 18 mii de euro de la Misiunea OSCE. Ministrul a mai indicat în declarația sa de avere două apartamente și două automobile.

Foto: moldpres.md

Sergiu Pușcuță – viceprim-ministru, ministrul Finanțelor

Sergiu Pușcuță a devenit cunoscut în perioada guvernării comuniste când a fost șef al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției (CCCEC), funcția din care a demisionat după șapte luni de activitate. Pușcuță a fost consilier în probleme financiare al președinților Vladimir Voronin și Petru Lucinschi, iar ulterior a acces în funcția de președinte al Uniunii Asiguratorilor din Moldova, dar și voce-director al producătorului de lactate SA „JLC Group”.

În februarie 2016, Pușcuță a fost instalat în funcţia de şef al Inspectoratului Fiscal Principal de Stat printr-un ordin semnat de Octavian Armaşu, ministrul Finanţelor de pe atunci, exponent al PDM, iar din 2017 ocupă funcția de director al Serviciului Fiscal de Stat.

Corneliu Popovici – ministru al Educației, Culturii și Cercetării

Corneliu Popovici este consilier în domeniul educației, culturii și cercetării al președintelui Dodon. Popovici este doctor în filozofie, a fost conferenţiar universitar la Academia de Administrare Publică pe lângă Preşedintele Republicii Moldova. Între septembrie 2006, Popovici a fost numit, printr-un decret semnat de președintele de atunci, Vladimir Voronin, în funcția de vicedirector al Academiei de Administrare Publică. În marie 2008, tot prin semnătura lui Voronin, Popovici era demis deja din funcția de vicerector al instituției. Jurnal de Chișinău a scris anterior că Popovici este unul dintre „autorii de tristă faimă ai manualelor de istorie integrată”.

Noul ministru a declarat pentru 2018 un salariu de aproape 138 de mii de lei. Consilierul președintelui mai indică în declarația sa de avere și interese personale două terenuri extravilane și trei apartamente.

Fadei Nagacevschi – ministrul Justiției

Fadei Nagacevschi este fiul avocatului Vitalie Nagacevschi, fost deputat în Parlament pe lista Partidului Liberal Democrat. Fadei Nagacevschi este avocat al Partidului Socialiștilor, iar din 2019 activează în cabinetul speakerului Zinaida Greceanîi, în calitate de consilier.

Potrivit declarației de avere și interese pentru 2018, Fadei Nagacevschi nu declară niciun venit obținut la locul de muncă, cu excepția salariului soției de 108 mii de lei. Avocatul a obținut însă aproape 50 de mii de lei din înstrăinarea unui bun. Noul ministru indica în declarație două apartamente și două automobile.

Foto: protv.md

Viorica Dumbrăveanu – Ministerul Sănătății

Viorica Dumbrăveanu este consiliera președintelui Dodon în domeniul dezvoltării sociale, fotoliu pe care l-a ocupat după ce a fost eliberată din funcția de secretar de stat al Ministerului Sănătății. Dumbrăveanu este magistru în drept, specializarea drept penal şi criminologie. Şi-a făcut studiile la Universitatea de Stat din Moldova. Din 2009 până în 2015, a fost şefă a Direcţiei politici de protecţie a familiei şi drepturilor copilului, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei (MMPSF), timp de un an a fost viceministră a Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului.

În declarația de avere și interse personale, Dumbrăveanu indică că a ridicat un salariu de 190 de mii de lei de la ministerul Sănătății. Noua ministră a trecut în declarație cinci terenuri, o casă de locuit, două apartamente și automobil de model Mercedez C200.

Anatol Usatîi – Ministerul Economiei și Infrastructurii

Anatol Usatîi este prim-viceprședinte în cadrul Comitetului executiv al Găgăuziei. Înainte de a ocupa această funcție, Usatîi a fost secretar de stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii în Guvernul Filip. În martie-august 2015, Usatîi a deţinut funcţia de viceministru la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor. Usatîi a fost numit viceministru la Transporturi după ce, din 2010, a fost director al Proiectului reabilitarea drumurilor, realizat cu suportul Corporaţiei Provocările Mileniului, gestionând lucrările de reabilitare a traseului Sărăteni-Soroca. Anterior, a activat în cadrul unităţii de implementare a proiectului „Druminvest” şi în cadrul Administraţiei de Stat a Drumurilor.

Conform declarației de avere și interese personale, Usatîi declară un salariu de circa 143 de mii de lei de la Ministerul Economiei, o indemnizație de la IS Administrația de Stat a Drumurilor în mărime de 16 mii de lei, dar și o indemnație de circa 33 de mii de lei de la MoldATSA.

Aureliu Ciocoi – ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene

Aureliu Ciocoi este consilier în domeniul politicii externe al președintelui Dodon. Noul ministru l-a consiliat pe șeful statului începând cu aprilie 2018.

În iunie 2010, Ciocoi a fost numit în funcţia de ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al R. Moldova în Germania, ulterior, în 2011, a fost numit şi în funcţia de ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al R. Moldova în Regatul Danemarcei, prin cumul, cu reşedinţa la Berlin. Din noiembrie 2015, Aureliu Ciocoi a fost ambasador în China, iar în iulie 2017 este numit ambasador al R. Moldova la Washington (SUA). Însă, mandatul acestuia a durat foarte puţin, nici două luni împlinite. Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE) anunța atunci printr-un comunicat de presă că Aureliu Ciocoi şi-a finalizat mandatul din motive personale.

Pentru 2018, Ciocoi indică un salariu de circa 78 de mii de lei de la Președinție și circa 120 de mii de lei de la Ministerul de Externe. Noul ministru a trecut în declarația sa de avere un apartament și cota parte dintr-o casă de locuit de 107 m2.

Foto: privesc.eu

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *