Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Cum a devenit milionar? Ministrul…

Cum a devenit milionar? Ministrul Economiei face precizări referitor la averea sa

Noul ministru al Economiei, milionar conform declarației de avere și interese depuse la accederea în funcție, susține că a intuit despre faptul că presa va scrie la acest subiect. Într-o postare pe Facebook acesta explică cum a ajuns să deține o astfel de avere.

„Cu 20 de ani în urmă ajungeam în SUA, având cu mine doar o valiză, un vagon de energie și dorința să lucrez, să mă realizez ca persoană și ca profesionist. Pentru că țara mea nu mi-a dat aceste lucruri, am ales străinătatea și mi-am urmat „American Dream-ul”.

După 20 de ani de studii, efort nebun, sacrificii, răbdare, lecții și provocări, despre care vă voi povesti altă dată, astăzi pot să spun că sunt împlinit. Am o familie frumoasă, o reputație de profesionist și lucrurile pe care mi le-am dorit. Și tot asta, obținut cinstit și prin multă muncă”, susține Vadim Brînzan cu referire la averea de milioane pe care o deține.

Potrivit acestuia, „din cauza că oamenii de stat s-au îmbogățit pe spatele cetățeanului și pe falimentarea Republicii Moldova”, a devenit o rușine ca un funcționar să declare averea sa adevărată.

„Mie nu mi-a fost rușine nici pentru o secundă să declar averea mea. Sunt lucrurile pentru care am muncit cinstit. În declarația mea nu o să găsiți „mașini de lux” cumpărate cu 10 mii de lei, nu o să găsiți apartamente și imobile donate de neamuri”, scrie ministrul, care afirmă că s-a întors în țară, în serviciul public, ca să descopere schemele frauduloase create de „cei care în declarațiile de avere se prefac modești, când în realitate trăiesc în luxul cumpărat din banii furați de la cetățeni, care uneori abia ajung de la salariu la salariu”.

Vadim Brînzan vine la șefia Ministerului Economiei cu o avere impresionantă: cinci apartamente, o vilă, două case de locuit, cinci mașini, dar și peste două milioane de dolari în conturile bancare. În declarația de avere și interese depusă la accederea în funcție, acesta mai declară că deține împreună cu familia sa și acțiuni în două companii americane – acțiuni care sunt apreciate la valoarea de 3 200 000 USD.