Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   (VIDEO) Schema prin care trei…

(VIDEO) Schema prin care trei tineri introduceau în țară amfetamină, heroină și stupefiante

Trei persoane din Chișinău au fost reținute pentru 30 de zile de către ofițerii Direcției Antidrog, suspectate de comercializarea drogurilor printr-o schemă de introducere prin cale de contrabandă în R. Moldova a substanţelor narcotice de tip ecstazy, amfetamină, heroină, precum și stupefiante. Țara de origine era Franța, iar în R. Moldova drogurile ajungeau prin intermediul coletelor transmise cu microbuzul de rută, acestea fiind camuflate în cutii cu produse alimentare.

Persoanele, cu vârste cuprinse între 30 și respectiv 35 de ani, domiciliate temporar în Chișinău și suburbiile municipiului, erau membri ai unui grup infracțional.

În urma investigațiilor efectuate de ofițerii Direcției Antidrog de comun cu inspectorii Centrului Chinologic al Serviciului Vamal au stabilit că grupul infracţional  au organizat diferite scheme ce le-ar permite introducerea în Republica Moldova a substanţelor narcotice de tip ecstazy, amfetamină, heroină, precum și stupefiante.  Drogurile erau  comercializate pe teritoriul ţării, iar unele fiind tranzitate cu destinaţia finală Federaţia Rusă.

Astfel, a fost creată o schemă de introducere prin cale de contrabandă cu  ulterioara comercializare pe teritoriu țării a substanțelor psihotrope ( pastile subutex). Țara de origine era Franța iar în R. Moldova drogurile ajungeau prin intermediul coletelor transmise cu microbuzul de rută, acestea fiind camuflate în cutii cu produse alimentare. Ulterior, drogurile erau distribuite consumatorilor finali, iar fiecare membru al grupului criminal avea o cotă parte din mijloacele financiare obținute din comercializarea acestora, în corespundere cu statutul fiecăruia (autor, organizator sau complice).

La 6 august, curent, au fost efectuate un șir de acțiuni în mun. Chișinău și postul Vamal Leușeni, locul pe unde se introduceau coletele cu microbuzul de rută Franța – Chișinău. În postul vamal Leușeni a fost depistat microbuzul care transporta coletul cu drogurile camuflate fiind însoțit pînă în locul unde se repartizau coletele. În momentul primirii coletului de către organizator, acesta a fost reținut de către colaboratorii BPDS „Fulger”.

În colet au fost depistate 78 de blistere a cîte 7 pastile cu inscripția SUBUTEX fiind camuflate în cutii de cafea, total 545 de pastile psihotrope. Este de menționat că o pastilă de acest gen este suficientă pentru a satisface necesitatea de consum a 5 – 10 persoane consumatoare de droguri.

În Republica Moldova acestea erau realizate cu 600 – 800 lei pentru o pastilă. În urma realizării acestora se presupune că membrii grupării ar fi încasat o sumă de 430 000 lei. În Franța o pastilă a fost procurată cu 2,5 Euro (aproximativ 55 lei).

Ulterior, au fost reținuți încă doi membri ai grupării cu rolul de distribuire a drogurilor consumatorilor, fiind depistate două pastile psihotrope cu denumirea „Aprozalam”, telefoane mobile și alte mijloace de comunicare, precum și acte de identitate cu semne de falsificare emise de autoritățile Române.

Dacă vinovăţia suspecţilor va fi dovedită, aceştia riscă o pedeapsă cu închisoare de  la 7 la 15 ani.