Principală  —  IMPORTANTE   —   VIDEO/ CNA publică secvențe video…

VIDEO CNA publică secvențe video din dosarul avocatului din Bălți, reținut pentru trafic de influență

Sursa: Captură foto CNA

Reprezentanții Centrului Național Anticorupție (CNA) au publicat vineri, 22 martie, secvențe video din dosarul avocatului din Bălți, reținut în flagrant, după ce ar fi cerut de la o femeie 100 mii de lei și a primit 70 mii de lei în schimbul influențării unor magistrați din Chișinău care aveau la examinare un dosar penal pornit pe numele soțului denunțătoarei.

Vineri, 22 martie, un avocat din orașul Bălți a fost reținut în flagrant de ofițerii CNA și procurorii din Procuratura municipiului Bălți într-un dosar de trafic de influență. Potrivit probelor administrate, „bănuitul ar fi susținut că îi poate determina pe judecători să recalifice cauza penală, inițiată pe numele soțului denunțătoarei pentru furt, stabilindu-i o pedeapsă mai blândă.  De asemenea, acesta i-ar fi promis denunțătoarei că îi va convinge pe judecători să amâne luarea sub strajă a condamnatului până la pronunțarea unei decizii definitive pe dosar”.

Vineri, 22 martie, sub controlul ofițerilor CNA a fost documentat momentul transmiterii sumei de 70 000 de lei, iar avocatul a fost reținut în flagrant, fiind plasat în izolator pentru 72 de ore.

La moment au loc acțiuni de urmărire penală care nu suferă amânare, sub conducerea procesuală a Procuraturii mun. Bălți. Precizăm că avocatul a fost reținut în anul 2022 de CNA într-un dosar de trafic de influență. Cauza penală de învinuire a acestuia pentru pretinderea a 5500 de euro pentru influențarea unor decizii de judecată a fost transmisă în instanță.

Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.