• (VIDEO) Ajutați de părinți și rude. Ce donații au primit procurorii în 2017

    (VIDEO) Ajutați de părinți și rude. Ce donații au primit procurorii în 2017
    21 aprilie 2018 | 11:07

    Victoria Furtună, procurora care a ajuns în atenţia opiniei publice în 2017, gestionând dosarul penal pe numele lui Iurie Chirinciuc, fostul ministru al Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, a primit, anul trecut, dreptul de abitaţie într-un imobil luxos, cu două niveluri, de la periferia oraşului. Casa a fost procurată în 2012 de soacra sa, care este stabilită cu traiul, de mai mulţi ani, în Italia. Pe lângă dreptul asupra casei, procurora Furtună susţine că mama-soacră a mai donat familiei sale 20 de mii de euro, iar tatăl ei, 80 de mii de lei. Şi colegul său, procurorul Ion Munteanu, a avut un an prosper. Împreună cu soţia, care este fiica fostului administrator al companiei de construcţii „Dansicons” SRL, aceştia au primit, cu titlu de donaţie, o casă de milioane în com. Stăuceni, mun. Chişinău, dar şi suma de 350 de mii de lei, la fel, în urma unui act de donaţie.

    Practic, fiecare al optulea procuror din R. Moldova susţine că a beneficiat de donaţii pe parcursul anului 2017. Nu mai puţin de 90 de acuzatori de stat dintre cei 720 care activează astăzi în structurile procuraturii indică în declaraţiile de avere şi interese pentru anul 2017 că au beneficiat de donaţii substanţiale de la părinţi, socri, fraţi, surori sau alte rude apropiate.

    Articolul complet poate fi citit aici: Procurori „ajutaţi” de părinţi cu donaţii de milioane

    Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm investigații și cele mai importante știri ale zilei, dar și pe YouTube, Facebook, Instagram și TikTok.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

  • TRIMITE ȘTIREA TA
    Cunoști o informație de interes public? Trimite-o la ZdG
    FORMULAR

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    După un sfert de secol, pe care l-a dedicat sistemului judecătoresc din R. Moldova, magistratul Ion Cotea constată cu regret că în toți acești ani „a asistat doar la distrugerea justiției”. Judecătorul afirmă c…
    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    Igor Dodon a spus de ce Moldova este în pericol și cine sunt străinii

    „Moldova este în pericol. Nu dăm țara străinilor”, este mesajul preelectoral al Partidului Socialiștilor, care poate fi citit pe panourile stradale. Igor Dodon a spus de ce Moldova este în pericol și cine sunt…
    Igor Dodon a spus de ce Moldova este în pericol și cine sunt străinii

    ULTIMA ORĂ/ Igor Dodon: Vladimir Voronin va fi cap de listă al Blocului electoral PCRM-PSRM

    Vladimir Voronin va fi cap de listă al Blocului electoral PCRM-PSRM, a declarat Igor Dodon, la emisiunea Prime Time, de la Prime TV. „Pe mine așa m-au învățat părinții, bunicii, că tot timpul trebuie să ofer l…
    ULTIMA ORĂ/ Igor Dodon: Vladimir Voronin va fi cap de listă al Blocului electoral PCRM-PSRM

    O femeie de 73 de ani, în stare gravă la spital, după accidentul din Elizaveta

    O femeie de 73 de ani este în stare gravă, internată în secția Reanimare a Spitalului Clinic Bălți, după accidentul din Elizaveta, care a avut loc joi, 13 mai. Informația a fost oferită pentru ZdG de purtătoare…
    O femeie de 73 de ani, în stare gravă la spital, după accidentul din Elizaveta

    DOC/ Curtea Constituțională a declarat inadmisibile sesizările privind controlul constituționalității Partidului Politic „Şor”

    Curtea Constituțională a declarat inadmisibile sesizările privind controlul constituționalității Partidului Politic „Şor”, depuse de deputații Dinu Plîngău, Maria Ciobanu, Liviu Vovc și Octavian Țîcu. „Curtea a…
    DOC/ Curtea Constituțională a declarat inadmisibile sesizările privind controlul constituționalității Partidului Politic „Şor”

    În ultimele 24 de ore au fost administrate peste 13 500 de doze de vaccin

    În ultimele 24 de ore au fost administrate 13 857 de doze de vaccin, anunță Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Cu prima doză au fost vaccinate 11 692 de persoane, iar cu a doua – 2 165.
    În ultimele 24 de ore au fost administrate peste 13 500 de doze de vaccin