UPDATE Cine este tânărul care a picat anterior examenul pentru a deveni avocat, reținut în flagrant pentru trafic de influență: Ar fi pretins și primit peste jumătate de milion de lei sub controlul ofițerilor anticorupție
UPDATE 17:25 Conform surselor ZdG, persoana reținută de CNA este Augustin Condrea.
Tânărul nu mai este avocat stagiar din octombrie 2025, atunci când i s-a încheiat stagiul profesional de doi ani.
Condrea nu a promovat examenul de calificare în profesia de avocat în primăvara anului 2025, dar nici în toamna aceluiași an.
Știrea inițială, 10:35
Un avocat stagiar din municipiul Chișinău ar fi fost reținut în flagrant în seara zilei de joi, 16 aprilie, de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii municipiului Chișinău. Acesta este bănuit că ar fi pretins și primit mijloace bănești de la doi condamnați pentru a-i determina pe judecători să adopte o hotărâre favorabilă privind eliberarea acestora din detenție, potrivit unui comunicat de presă.
Potrivit materialelor cauzei, avocatul stagiar ar fi pretins și primit de la doi condamnați mijloace financiare ce nu i se cuvin, în sumă totală de 32 de mii de euro (echivalentul a circa 650 de mii de lei), susținând că ar avea influență asupra unor persoane cu funcții de demnitate publică și că le-ar putea determina să emită o soluție favorabilă în dosarul acestora.
„Fapta bănuitului a fost documentată de ofițerii CNA, fiind fixată inclusiv transmiterea banilor”, notează CNA.
În urma perchezițiilor efectuate ieri, bănuitul a fost reținut pentru 72 de ore și plasat în izolator. În prezent, CNA desfășoară acțiuni, sub conducerea procesuală a Procuraturii municipiului Chișinău, „în vederea stabilirii și documentării tuturor persoanelor implicate în acțiunile ilegale menționate și atragerii la răspundere penală a acestora”.