Principală  —  IMPORTANTE   —   Un terapeut din Comrat, condamnat…

Un terapeut din Comrat, condamnat pentru malpraxis, soldat cu decesul unui copil: „moartea micuțului ar fi putut fi evitată în cazul în care ar fi primit tratament imediat”

Un terapeut, de 45 de ani, care activa de un an în cadrul Spitalului Raional Comrat a fost condamnat la doi ani de închisoare, cu suspendare, pentru încălcarea din neglijenţă a regulilor şi metodelor de acordare a asistenţei medicale, soldată cu decesul unui copil.

Procuratura UTA Găgăuzia, oficiul Comrat a demonstrat că, pe 25 iunie 2018, în calitate de medic de gardă nu a asigurat examinarea corespunzătoare și a refuzat spitalizarea unui copil de cinci luni care fusese transportat cu o infecție respiratorie virală acută. În consecință, băiețelul a decedat peste câteva ore, fiindu-i afectat sistemul respirator și cel cardiovascular.


Pe marginea acestui caz a fost inițiată o cauză penală, iar procurorii au efectuat acţiuni de urmărire penală şi au dispus efectuarea mai multor expertize medico-legale, care au evidenţiat culpa medicului, concluzionând că moartea micuțului ar fi putut fi evitată în cazul în care ar fi primit tratament imediat.

Inacțiunile medicului de gardă au fost în corelație de cauzalitate cu decesul copilului.

Medicul a fost privat de dreptul de a ocupa funcții în domeniul medicinii timp de trei ani. Potrivit Procuraturii Generale (PG), fiind audiat, medicul nu şi-a recunoscut vina.