Principală  —  IMPORTANTE   —   ULTIMA ORĂ! Reținerea și anunțarea…

ULTIMA ORĂ! Reținerea și anunțarea în căutare a lui Platon se amână. Magistrații i-au dat răgaz 10 zile controversatului om de afaceri pentru a reveni în R. Moldova

Magistrații de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, au întrerupt ședința de luni, 2 august, în cadrul căreia urmau să decidă asupra solicitării procurorului anticorupție cu privire la emiterea mandatului de arestare pe numele controversatului om de afaceri și anunțarea în căutare pentru reținere întrucât acesta a părăsit la 19 iulie R. Moldova.

Potrivit reprezentanților Procuraturii Generale (PG) ședința a fost întreruptă până la 12 august, atunci când urmează să fie luată o decizie în acest sens.

Magistrații i-au oferit acest termen lui Platon pentru a reveni în R. Moldova și pentru a se prezenta în instanța de judecată, spun responsabilii din cadrul PG.

Reprezentanții Procuraturii Generale (PG) au emis luni, 2 august, un comunicat de presă în care au menționat că „având în vedere neprezentarea inculpatului Veaceslav Platon la ședința de judecată, în speța vizând rejudecarea dosarului în care este acuzat de „corupere activă” și „escrocherie”, procurorul din cadrul Procuraturii Anticorupție a solicitat luni, 2 august, magistraților aplicarea în privința acestuia a măsurii preventive – arestul cu anunțarea în căutare pentru reținere și executarea măsuri preventive”.

În nota emisă luni de PG se menționează că luni dimineața, 2 august, urma să fie examinat dosarul, întors la 30.01.2020 de Curtea de Apel Chișinău la rejudecare, în care Veaceslav Platon este acuzat că în decembrie 2016 ar fi comis coruperea activă a doi gardieni din cadrul Detaşamentului cu Destinaţie Specială ,,Pantera” al Departamentului Instituţiilor Penitenciare care asigurau paza şi escortarea acestuia în instanțele de judecată.

De asemenea, potrivit PG, acesta mai este acuzat și de faptul că în 2016, fiind gestionarul cu pachetul majoritar de acţiuni la trei companii de asigurare, deţinute prin intermediul unor interpuși, a organizat sustragerea banilor deţinuţi pe conturile companiilor.

Notă: Orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive şi irevocabile a instanței.

Controversatul om de afaceri Veaceslav Platon a zburat duminică seara, 19 iulie, de la Chișinău la Londra, însă de acolo a luat avionul spre Praga. Cel puțin asta susține avocatul lui Platon, Ion Crețu, într-un comentariu pentru Ziarul de Gardă.

Solicitat de ZdG, Ion Crețu, apărătorul lui Platon, ne-a comunicat că omul de afaceri avea bilet spre Praga, Capitala Cehiei, cu tranzit la Londra, și că la moment nu deține mai multe detalii despre locul aflării și scopul călătoriei lui Platon.

În context, în aceeași zi, la 19 iulie, Procuratura Generală a emis un comunicat în legătură cu plecarea lui Platon din R. Moldova în care menționa că „actualmente nu există vreo lucrare pendinte în care se impunea necesitatea aplicării față de cetățeanul Platon, a vreunei măsuri preventive și că desfășurarea normală a procedurilor penale pendinte de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, este inclusiv în interesul cetățeanului Platon. Prin urmare, Procuratura nu vede logica pentru ca numitul să se eschiveze”.

La 14 iunie curent, controversatul om de afaceri, Veaceslav Platon, condamnat în 2017 la 18 ani de închisoare pentru că ar fi obținut, prin scheme ilegale, aproximativ 1 miliard de lei de la Banca de Economii a Moldovei (BEM), apoi eliberat și rejudecat, a fost achitat în dosarul fraudei bancare.