Principală  —  IMPORTANTE   —   ULTIMA ORĂ/ CSP a anulat…

ULTIMA ORĂ CSP a anulat concursul pentru funcția de șef al Procuraturii Generale: „S-a depistat o discrepanță majoră care nu a avut acoperire din perspectiva argumentării”

Captură de ecran/Youtube

Membrii Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) s-au întrunit miercuri, 28 februarie, în ședință. CSP urma să aprobe rezultatele concursului public pentru selectarea candidatului la funcția de procuror general, potrivit cărora Octavian Iachimovschi a fost selectat pentru a fi evaluat apoi numit, dar concursul a fost anulat.

UPDATE 14:28 CSP a revocat hotărârea din 22 februarie privind rezultatele probei de interviu din cadrul concursului pentru selectarea candidatului la funcția de procuror general, „în legătură cu faptele survenite ulterior și pentru a nu periclita interesul public”.

Astfel, concursul a fost încetat, „cu inițierea ulterioară a unui nou concurs”.

Cererea lui Igor Demciucin privind transmiterea dosarului său Comisiei Vetting a fost respinsă.

Președintele CSP Dumitru Obadă a declarat că membrii CSP au lucrat pe 22 februarie, când au avut loc interviurile, timp de 11 ore, cu pauze de câteva minute.

„La încheierea acestui exercițiu noi ne-am retras în deliberare, a avut loc realizarea mediei tehnice a punctajului acordat de fiecare membru a CSP. La acea etapă nu au fost examinate punctajele acordate de fiecare membru al CSP per criteriu de evaluare pentru fiecare din cei 4 candidați. Nu a fost supusă dezbaterii, nu a fost analizată din perspectiva punctajului oferit, niciuna dintre fișele care au fost îndeplinite în seara acele zile.

(…) S-a depistat o discrepanță majoră care nu a avut acoperire din perspectiva argumentării, de ce a fost depunctat unul dintre candidați. Această circumstanță este extrem de importantă în virtutea priorităților mandatului pe care ni l-am asumat fiecare dintre noi la accederea în funcție: desfășurarea unui concurs public, transparent, bazat pe principiile meritocrației (…).

Consiliul în unanimitate a determinat a înclina balanța înspre interesul public.

(…) De aceasta ne-am asumat responsabilitatea de a pune punct concursului astăzi, de a regândi mecanismele, inclusiv reglementările normative care reglementează acest exercițiu”, a explicat Obadă.

UPDATE 12:30 În contextul cererilor înaintate de către candidații la funcția de procuror general, Ion Munteanu, Igor Demciucin și Octavian Iachimovsci, în ședința din 28 februarie, CSP a hotărât publicarea punctajului total per fișă a candidatului. Aceasta reprezintă media aritmetică a punctajelor acordate per fiecare criteriu, de către fiecare membru al Consiliului care a evaluat candidatul.

Din rezultatele publicate de CSP, procurorul general interimar Ion Munteanu a primit cel mai mic punctaj al său, de 3.5, de la membra CSP Olesea Vîrlan, iar cel mai mare – de la președinte CSP Dumitru Obadă, de 9.5.

Igor Demciucin a primit cel mai mic punctaj de la membra CSP Elena Roșioru – 7.8. Olesea Vîrlan l-a apreciat pe Demciucin cu cel mai mare punctaj – 9.3.

Octavian Iachimovschi, care a fost selectat de CSP pentru a fi evaluat de Comisia Vetting și înaintat președintei țării pentru numire, a fost apreciat de patru dintre cei nouă membri cu un punctaj de 9 și mai mult.

Președintele interimar al Consiliului Superior al Magistraturii Sergiu Caraman și membrul CSP Andrei Cebotari i-au oferit cel mai mare punctaj lui Iachimovschi, iar cel mai mic lui Andrei Coca.

Cei mai mulți membri ai CSP, între care ministra Justiției Veronica Mihailov-Moraru, președintele CSP Dumitru Obadă și membrii Eduard Panea, Elena Roșior și Svetalana Balmuș i-au acordat cele mai multe puncte lui Ion Munteanu, iar cele mai puține lui Andrei Coca.

Membra CSP Rodica Ciobanu i-a apreciat pe Iachimovschi și Munteanu cu același punctaj – 9.16.

UPDATE 11:07 După o pauză de 15 minute, membrii CSP au început să examineze cererea lui Igor Demciucin prin care a solicitat CSP-ului să expedieze Comisiei Vetting dosarul său, în vederea evaluării externe a integrității sale etice și financiare. Membrii Consiliului sunt în deliberări.

UPDATE 10:47 CSP respinge cererile lui Ion Munteanu, Octavian Iachimovschi și Igor Demciucin privind eliberarea copiilor fișelor de evaluare per fiecare criteriu a candidaților la concurs.

„(…) Examinând cererile candidaților la funcția de procuror general Ion Munetanu și Octavian Iachimovschi care vizează publicarea punctajului per criteriu acordat, care a fost adresat Consiliului Superior al Procurorilor, de asemenea, examinând cererile lui Ion Munteanu, Octavian Iachimovschi și Igor Demciucin privind eliberarea fișelor de evaluare per fiecare candidat, CSP, prin vot unanim, a hotărât:

  1. se admite parțial cererile domnului Ion Munteanu și Octavian Iachimovschi privind plasarea în spațiul public a punctajului acordat la proba interviului din 22 februarie 2024;
  2. a publica pe site-ul CSP tabelul punctajului total per fișă a candidatului, care reprezintă media aritmetică a punctajului acordat per fiecare criteriu care a fost totalizat în ședința din 22 februarie 2024.
  3. a respinge cererile domnului Ion Munteanu, Octavian Iachimovschi și Igor Demciucin privind eliberarea copiilor fișelor de evaluare per fiecare criteriu a candidaților la concurs”, a declarat președintele CSP.

UPDATE 09:54 Membrii Consiliului au trecut la examinarea cererilor depuse de procurorul general interimar, Ion Munteanu. Una prin care a cerut eliberarea copiilor fișelor de evaluare a candidaților la funcția de procuror general, completate de membrii CSP, iar a doua – publicarea lor pe site-ul CSP. 

„(…) În condițiile în care sunt alimentate tot felul de suspiciuni legate de concursul respectiv, pentru ca să le înlăturăm, să arătăm publicului care este rezultatul punctajului concursului, consider că trebuie să fie acceptată solicitarea candidaților. Majoritatea candidaților au cerut acest lucru de la CSP și pentru că acest concurs trebuie desfășurat inclusiv prin respectarea transparenței așa cum este în regulament, am să agreez și eu opinia președintelui CSP și o să votez „pentru””, a spus președintele interimar al CSP, Sergiu Caraman.

„Eu sunt absolut de acord să facem publice și fișele, și argumentările, și borderourile, pentru că sunt absolut convinsă că s-a procedat corect și s-a făcut obiectiv notarea. Înțeleg că sunt anumite constrângeri în regulament în privința fișelor (…)”, a punctat ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru.

UPDATE 09:50 CSP respinge și a doua cerere înaintată de candidatul Igor Demciucin.

UPDATE 09:41 CSP examinează a doua cerere depusă de Igor Demciucin privind excluderea fișei de evaluare completată de ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru.

Ministra Justiției a declarat că solicitarea nu este întemeiată.

UPDATE 09:38 Consiliul a respins cererea înaintată de Igor Demciucin privind excluderea fișei de evaluare completată de președintele CSP, Dumitru Obadă.

„(…) Se respinge ca neîntemeiată cererea privind excluderea fișei de evaluare completată de președintele CSP, Dumitru Obadă”, a declarat Olesea Vîrlan, membră CSP.

UPDATE 09:01 Membrii CSP au intrat în deliberări.

UPDATE 08:50 Președintele CSP, Dumitru Obadă, s-a retras de la examinarea cererii expuse de Igor Demciucin.

UPDATE 08:40 Igor Demciucin s-a conectat online la ședință. Acesta a cerut Consiliului excluderea fișelor de evaluare a candidaților întocmite de ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, și președintele CSP, Dumitru Obadă. Totodată, a solicitat CSP-ului să expedieze Comisiei Vetting dosarul său, în vederea evaluării externe a integrității sale etice și financiare.

UPDATE 08:30 La începutul ședinței, Octavian Iachimovschi a formulat o cerere în contextul concursului pentru selectarea candidatului la funcția de procuror general. Procurorul a solicitat Consiliului să i se prezinte fișele de evaluare, anexă la Regulamentul privind modul de organizare a concursului pentru funcția de procuror general, dar și publicarea notelor acordate de membrii CSP.

„(…) Cererea mea se bazează pe prevederile și principiile de organizare a acestui concurs, în principal principiul legalității și principiul transparenței. Sunt convins că cererea mea este în concordanță și cu dorința multor membri din cadrul CSP de a asigura că acest concurs a fost unul transparent și că a fost unul care poate să ofere credibilitate (…). Consiliul acum are toate șansele de a dovedi acelor persoane care stau în unanimitate și discreditează reforma justiției de a dovedi că de fapt este un organ credibil”, a declarat Octavian Iachimovschi.

Pe 22 februarie, în ședința CSP s-a desfășurat proba de interviu a candidaților în cadrul concursului pentru funcția de procuror general. Potrivit Regulamentului privind modul de organizare și desfășurarea a concursului, candidatul la funcția de procuror general, este evaluat, în cadrul ședinței de interviu, în bază de fișă, care include următoarele criterii:

a) conceptul de management și dezvoltare instituțională;
b) motivația de accedere în funcția de procuror general;
c) experiența și competența profesională;
d) capacitatea de analiză critică și comunicare publică;
e) angajament instituțional raportat valorilor profesionale;
f) integritate, etica și buna reputație.

În urma procedurii de intervievare în baza criteriilor prestabilite de apreciere, Consiliul a dispus asupra acordării următoarelor punctaje finale:

  • Octavian Iachimovschi – 8.53;
  • Igor Demciucin – 8.19;
  • Ion Munteanu – 8.16;
  • Andrei Coca – 4.72.

Astfel, CSP a luat act de media punctajului per candidat. Procurorul anticorupție Octavian Iachimovschi , cel care a acumulat cel mai mare punctaj, urmează să fie evaluat de Comisia Vetting, iar dacă va promova evaluarea integrității financiare și etice, va fi numit în funcția de procuror general.

Octavian Iachimovschi și-a început cariera în cadrul Procuraturii Anticorupție (PA) în iunie 2011. Acesta a deținut funcția de adjunct interimar al șefului PA, însă în decembrie 2019 Procurorul General de atunci, Alexandr Stoianoglo, i-a sistat ordinul de numire pe motiv că trebuie să se concentreze pe dosarul „Frauda bancară”. În septembrie 2022, acesta i-a expediat un demers Procurorului General interimar de atunci, Dumitru Robu, prin care a solicitat retragerea sa și numirea unui alt conducător al grupului de urmărire penală în dosarul „Frauda bancară”. Din martie 2023, Iachimovschi revine în funcția de șef adjunct interimar al PA, la propunerea Procurorului General interimar Ion Munteanu. În 2022, Iachimovschi a candidat la funcția de șef al PA, clasându-se pe locul doi cu 53.01 puncte, în timp ce Veronica Dragalin a obținut un scor de 72.15 puncte, fiind aleasă șefă a instituției. 

Pe parcursul anului 2020, în privința procurorului Iachimovschi au fost inițiate patru proceduri disciplinare cu privire la pretinse abateri disciplinare admise în cadrul exercitării  atribuțiilor în cadrul urmăririi penale și o procedură disciplinară pentru presupuse acțiuni de încălcare a normelor etice care au adus atingere onoarei și prestigiului Procuraturii. Cauzele au fost comasate într-o singură procedură, care ulterior a fost încetată. 

Iachimovschi figurează în calitate de fondator al Asociației procurorilor pentru ordine și dreptate, constituită în septembrie 2019. Procurorii Dumitru Obadă și Iuri Lealin sunt alți doi co-fondatori ai Asociației, care conform statutului a fost creată „în vederea realizării în comun a scopurilor îndreptate spre favorizarea unui dialog constructiv interinstituțional, precum și cu societatea civilă, care ar contribui la edificarea unui Stat de Drept întru triumfarea dezideratelor de justiție și echitate”.