Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Procuratura, despre rezultatele investigării cauzei…

Procuratura, despre rezultatele investigării cauzei penale privind „Arena Chișinău”: au fost audiați cinci martori

Procuratura Anticorupție informează că a audiat cinci persoane în calitate de martori în cauza penală pe faptele pretinse a fi ilegale la realizarea contractului de parteneriat public-privat pentru proiectarea și construcția Arenei Chișinău.

Potrivit unui comunicat de presă, urmărirea penală a fost pornită la începutul lunii octombrie 2019 de către organul de urmărire penală al Centrului Național Anticorupție, iar ulterior fiind transmisă Procuraturii Anticorupție.

Urmărirea penală este efectuată în baza articolelor din Codul penal care vizează delapidarea averii străine în proporții deosebit de mari, precum și abuzul de putere sau abuzul de serviciu.

Astfel, Procuratura informează că în cadrul acestei cauze penale, membrii grupului de urmărire penală, au întreprins următoarele acțiuni:
– audieri în calitate de martori – 5 persoane.
– ridicări de documente și obiecte – 6.
– examinate documente și obiecte – 5.
– efectuate analize operaționale în privința a 7 persoane juridice și 18 persoane fizice.
– demersuri, solicitări – 7.

Delapidarea averii străine se pedepsește cu închisoare de la 8 la 15 ani, iar pentru abuzul de putere sau abuzul de serviciu, Codul penal prevede o pedeapsă cu închisoare de la 3 la 7 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.

În iulie 2019, fostul prim-ministru Maia Sandu menționa că proiectul „Arena Chișinău” ar fi un exemplu de „irosire a banului public” sau o „schemă de escrocherie”, deoarece contractul de parteneriat public-privat prevede condiții dezavantajoase pentru stat, se oferă garanție doar pentru un singur an, în cazul unor datorii ale statului compania privată poate prelua proiectul și nu sunt justificate suma proiectului și alocarea terenului de 69 ha, în timp ce construcția ar urma să ocupe doar 10 ha.

Și fostul ministru al Economiei, Vadim Brînzan, declara în 1ugust 2019 că proiectul Arena Chișinău a fost regizat, iar schema gravitează în jurul celor 69 ha de teren, care au fost excluse din categoria de terenuri cu destinație agricolă, asta deși arena este construită doar pe un teren de 10 ha.

„Totul a fost regizat. Am documentat această schemă și avem 18 pagini documentate despre ce s-a întâmplat și, personal, am s-o duc la procurorul general interimar. Miza a fost pe aceste pământuri”, preciza anterior ministrul Brînzan.

„Arena Chişinău” – proiectul Partidului Democrat, cu milioane din bugetul de stat

Subiectul privind construcţia unei arene multifuncţionale, numită „Chişinău Arena”, a apărut prima dată în spaţiul public la 13 martie 2018, atunci când, în cadrul briefingului săptămânal al Partidului Democrat din Moldova (PDM), proiectul a fost anunţat de liderul partidului, Vladimir Plahotniuc, şi prezentat de către finul său, Andrian Candu, şeful Legislativului R. Moldova.

Pe 15 martie 2018, la doar două zile de la anunţ, în Parlament a fost înregistrat un proiect de lege semnat de 14 deputaţi PDM, prin care un teren cu suprafaţa de 69,2 ha de la Stăuceni urma a fi exclus din categoria de terenuri agricole şi transmis în administrarea MECC pentru construcţia unei arene polivalente. Pe 23 martie proiectul a fost deja votat în lectură finală, apoi promulgat de către preşedintele Igor Dodon şi, pe 6 aprilie, publicat în Monitorul Oficial.

Citiți și: Arena Chişinău. Subcontractanții

Peste câteva zile, pe 13 aprilie, prin Hotărâre de Guvern, au fost aprobate criteriile generale de selectare a partenerului privat care urma să construiască sala polivalentă. Singura companie înscrisă în concurs a fost „Summa”, din Turcia, care, în iulie, a şi fost desemnată câştigătoare. Potrivit proiectului contractului de parteneriat public-privat, costul arenei va trebui rambursat de stat în rate, timp de 12 ani, din veniturile obţinute din activitatea sălii şi din surse financiare din bugetul de stat.