Prima reacție a avocatului lui Plahotniuc după condamnarea acestuia la 19 ani de închisoare: „verdict împins de presiune publică, conveniență instituțională și o miză politică evidentă”
Lucian Rogac, unul dintre avocații lui Plahotniuc a precizat că apărarea oligarhului va contesta sentința. „Echipa de apărare a lui Vladimir Plahotniuc respinge categoric sentința pronunțată astăzi și o califică drept profund ilegală, vădit netemeinică și incompatibilă cu standardele minime ale unui proces echitabil”, se precizează într-o primă reacție a avocatului Rogac, expusă la câteva minute după pronunțarea sentinței de condamnare la 19 ani de închisoare pe numele lui Vladimir Plahotniuc.
„Această hotărâre a fost pronunțată de un tribunal constituit cu încălcarea gravă a legii, în pofida incompatibilităților serioase și a viciilor de compunere a completului semnalate instanței. Mai grav, aceste incompatibilități sunt de aceeași natură cu cele care, în alte cauze, au determinat deja casarea sentințelor. Sentința nu se sprijină pe probe, ci pe o construcție acuzatorială fabricată, menținută prin ignorarea standardului legal al probei și prin abateri procedurale care au compromis însăși aparența de independență și imparțialitate a instanței. Ceea ce s-a pronunțat astăzi nu poartă semnele unei justiții libere, ci ale unui verdict împins de presiune publică, conveniență instituțională și o miză politică evidentă. Într-un stat de drept, judecătorul aplică legea, nu execută așteptări politice. Apărarea va formula apel și va uza de toate căile legale interne și internaționale pentru anularea acestei sentințe. Prezumția de nevinovăție și dreptul la un tribunal independent, imparțial și stabilit de lege nu sunt lozinci, ci garanții fundamentale care nu pot fi sacrificate pentru un verdict prestabilit”, a punctat Rogac, mesajul acestuia fiind publicat pe pagina sa de facebook la scurt timp după pronunțarea sentinței.
Sentința a fost pronunțată miercuri, 22 aprilie 2026, la aproape șapte luni de la extrădarea lui Plahotniuc în R. Moldova, în lipsa proaspătului condamnat, care a refuzat să fie escortat în instanță, de un complet de judecată prezidat de magistratul Sergiu Stratan, din care au mai făcut parte judecătoarele Ana Cucerescu și Olga Bejenari.