Principală  —  IMPORTANTE   —   Președintele Asociației Moldovenești de Reciclare…

Președintele Asociației Moldovenești de Reciclare și Colectare a Metalelor Feroase și Neferoase anunță că a solicitat, în cadrul unei audieri la PG, numirea unui nou procuror pe dosarul „Metalferos”


Pe 29 noiembrie curent a avut loc prima audiență, pe marginea dosarului „Metalferos”, a reprezentanților Asociației Moldovenești de Reciclare și Colectare a Metalelor Feroase și Neferoase (AMRCMFN) la Procuratura Generală (PG), se arată într-un comunicat emis de AMRCMFN.


„Salutăm că Procuratura Generală a acceptat cererea noastră de audiere și sperăm că în continuare vom fi auziți, iar presiunile și abuzurile asupra companiilor membre ale asociației vor înceta, deoarece interesele noastre sunt în primul rând corectitudinea și transparența anchetei”, a menționat președintele AMRCMFN, Ion Drăniceru.


Potrivit lui Drăniceru, în cadrul audienței, au fost relatate „fapte care demonstrează că procurorul pe caz Vladislav Căruceru în complicitate cu unul dintre martorii pe acest dosar, fondatorul și beneficiarul final al SRL „Sofilarex Plus” Valentin Eșanu, instrumentează cazul după bunul său plac, abuziv și prin metode ilegale, fără a administra probe, iar cele administrate se bazează pe fals și mărturii ilegale”.


„Mai mult decât atât, documentele și probele prezentate de către cei vizați în anchetă nu sunt luate în calcul de către investigatorii pe acest dosar de rezonanță, or segmentul de reciclare și colectare a metalelor nu a participat la careva scheme ilegale din cadrul SA „Metalferos”.


Ion Drăniceru a solicitat numirea unui nou procuror, „independent și profesionist, care va investiga cazul în strictă conformitate cu legea și va atrage la răspundere penală persoanele cu adevărat vinovate”.

CITIȚI ȘI: