O nouă ședință în dosarul Filat

La ora 10.30 a început o nouă ședință în dosarul Filat. În cadrul ședinței, magistrații examinează dosarul în fond al liderului PLDM Vlad Filat. La scurt timp după începerea ședinței, în sala de judecată a fost invitată Maria Albot, purtătoarea de cuvânt a lui Ilan Șor.
Amintim că la 10 martie, curent, Curtea de Apel a respins recursul avocaților în privința încheierii Judecătoriei Buiucani prin care a fost dispusă măsura prelungirii pe un termen de 30 de zile în privința inculpatului Vlad Filat.