Instanța a emis un mandat de arestare pe numele fostului șef al Penitenciarului nr. 13

Judecătoria Chișinău a emis un mandat de arestare la domiciliu pentru 30 de zile pe numele fostului șef al Penitenciarului nr. 13, Igor Pântea. Procuratura anunță însă că va contesta încheierea Judecătoriei Chișinău.
Igor Pântea este acuzat de tortură, iar procurorii au solicitat instanței mandat de arestare preventivă în privința acestuia, cu anunțarea lui în căutare. Judecătoria Chișinău a admis însă parțial demersul acuzatorului de stat.
Fostul şef al Penitenciarului nr.13 este învinuit de procurorii că, în aprilie 2009, a maltratat un protestatar aflat în custodia poliţiei. Instanţa de fond, iar ulterior şi instanţa de apel, l-au condamnat la cinci ani de închisoare. Curtea Supremă de Justiţie a dispus însă trimiterea dosarului la rejudecare pentru elucidarea unor circumstanţe. În prezent, dosarul se află pe rol la Judecătoria Chişinău.
Foto: matasaru-anatol.blogspot.com