Principală  —  IMPORTANTE   —   Șefa serviciului de presă din…

Șefa serviciului de presă din cadrul MAI susține că a fost retrogradată din funcție în baza unui ordin al ministrului demisionar de Interne, Pavel Voicu: „Au fost acțiuni de intimidare”. Reacția șeful SPIA

Șefa Serviciului de Presă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Alina Zbancă, susține că a fost retrogradată din funcție conform unui ordin emis de către ministrul în exercițiu al MAI, Pavel Voicu, în baza unor anchete de serviciu inițiate cu privire la activitatea ei.

Declarația a fost făcută de către comunicatoarea din cadrul MAI, Alina Zbancă, în cadrul emisiunii „Internetul Grăiește”, desfășurată vineri, 30 aprilie pe Facebook.

Funcționara acuză că a fost intimidată și că asupra ei au încercat să se pună presiuni pentru a renunța benevol la funcția deținută.

De cealaltă parte, solicitat de către Ziarul de Gardă, șeful Serviciul Protecție Internă și Anticorupție (SPIA), Ion Mămăligă, a declarat că nu neagă faptul că a avut o discuție cu Zbancă, însă, potrivit lui, retrogradarea ei din funcție a fost „mustrare de serviciu”.


Alina Zbancă a declarat vineri, în cadrul emisiunii difuzate pe Facebook, că în februarie curent, șeful Serviciul Protecție Internă și Anticorupție (SPIA), Ion Mămăligă, i-a sugerat să renunțe benevol la funcția pe care o deține.

În context, comunicatoarea din cadrul MAI acuză că a fost intimidată și că asupra ei au încercat să se pună presiuni, astfel încât ea să renunțe la funcția de șefă a Serviciului de presă din cadrul MAI.

Am fost retrogradată în funcție. Până joi, 29 aprilie, am fost șefa Serviciului de presă din cadrul MAI. Au fost șapte ani. Retrogradat în funcție ar însemna că ministrul de Interne a luat o decizie în baza unor anchete de serviciu care au la bază motive mai puțin legale și argumentate. Asta ar însemna plecarea mea din această funcție. (…) Eu am ocupat și funcția de consilier al ministrului respectiv. (…) Au fost aceste acțiuni de intimidare și de încercare de a mă presa ca să plec din această funcție și ca să nu fie nevoiți să apeleze la tot felul de instrumente, care ulterior vor fi atacate în instanță.

Am fost atenționată cu text deschis acum două luni de șeful SPIA din cadrul MAI, care mi-a spus că are o indicație pe care trebuie să o îndeplinească și că este una politică. (…) Acest domn mi-a zis că „Alina, trebuie să ne înțelegi pentru că în această perioadă SPIA este un bisturiu și că mai bine ar fi să te retragi singură”,  a declarat Alina Zbancă în cadrul vlogului „Internetu graiește”.

Șeful Serviciul Protecție Internă și Anticorupție (SPIA), Ion Mămăligă, a declarat pentru Ziarul de Gardă că retrogradarea din funcție în cazul Alinei Zbancă este „o mustrare de serviciu pentru nerespectarea disciplinei de serviciu și prezentarea datelor eronate în cadrul anchetei de serviciu”.

Zbancă trăiește într-o altă realitate decât MAI. Eu nu neg profesionalismul ei, nu neg aptitudinile ei în comunicare, dar are un comportament și o atitudine vizavi de îndeplinirea sarcinilor de serviciu cu totul diferită decât orice funcționar public cu statut special. Sancțiunea aplicată a fost retrogradarea în funcție pentru nerespectarea disciplinei de serviciu și prezentarea datelor eronate în cadrul anchetei de serviciu. Eu am atenționat-o și i-am spus că primesc semnale cu referire la îndeplinirea obligațiunilor de la superiorii ei. Eu am primit indicații pentru a verifica modul de activitate a ei și dacă corespunde unui funcționar al MAI”, ne-a comunicat șeful SPIA, Ion Mămăligă.

Jurnaliștii ZdG l-au contactat pe ministrul demisionar al Afacerilor Interne, Pavel Voicu, pentru a solicita un comentariu pe marginea acestui subiect, însă până la publicarea acestui articol nu am primit niciun răspuns.