Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   După ce partidul le-a fost…

După ce partidul le-a fost declarat neconstituțional, deputații au depus o sesizare la CC privind restricționarea participării la alegeri pentru o perioadă de cinci ani

Sursa: Partidul ȘOR/Facebook

Deputații partidului declarat neconstituțional Șor au contestat vineri, 4 august, la Curtea Constituțională (CC) modificările legislative operate la Codul electoral potrivit cărora conducerea partidelor politice declarate neconstituționale și persoanele care ocupă funcții elective nu vor putea candida la alegeri pe o perioadă de cinci ani de la pronunțarea hotărârii CC.

„În sesizarea depusă la Curtea Constituțională, deputații menționează că legea adoptată de Parlament contravine principiilor democratice și ale statului de drept, în special – dreptul de a fi ales,  garantat în Constituție și în Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. De asemenea, deoarece pe 7 august începe perioada electorală pentru alegerile locale din 5 noiembrie 2023, autorii sesizării au solicitat suspendarea efectelor legii, pentru a evita consecințele grave iremediabile pentru drepturile și libertățile fundamentale ale omului”, se menționează într-un comunicat publicat pe pagina web a formațiunii dizolvate.

Potrivit legii care a fost votată în lectură finală luni, 31 iulie, persoanele care, la data pronunțării hotărârii Curții Constituționale privind declararea neconstituționalității unui partid politic, dețineau calitatea de membru al organului executiv al partidului politic declarat neconstituțional, precum și persoanele care ocupau funcții elective din partea partidului politic declarat neconstituțional, pe o perioadă de 5 ani de la data pronunțării hotărârii Curții Constituționale.

Inițiativa legislativă a fost elaborată de un grup de deputați din fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate” (PAS) în contextul „ajustării cadrului normativ intern” referitor la lichidarea partidelor politice, după ce CC a emis o hotărâre prin care a declarat Partidul Politic „Șor” neconstituțional și l-a dizolvat.

Proiectul de lege mai conține prevederea că atributele partidelor declarate neconstituționale nu vor putea fi utilizate de către alte partide politice, blocuri electorale sau alți concurenți electorali.

În noiembrie 2022, reprezentanții Executivului au depus la CC o sesizare pentru verificarea constituționalității Partidului Politic „Șor”. Conform demersului „prin toate activitățile de până acum, Partidul „Șor” a acționat în contradicție cu principiile statului de drept și pune în pericol suveranitatea și independența R. Moldova”.

Pe 19 iunie 2023 Curtea Constituțională a admis sesizarea Guvernului. Astfel, formațiunea politică a fost declarată neconstituțională, considerând partidul dizolvat.

Conform dispozitivului Hotărârii CC, deputații Partidului „Șor” au devenit parlamentari independenți, fără dreptul de a se afilia la alte fracțiuni parlamentare. În plus, fotoliul de deputat care a fost eliberat atunci când Ilan Șor a rămas fără mandat va rămâne vacant pe tot parcursul acestei legislaturi.