Principală  —  IMPORTANTE   —   DOC/ Stoianoglo ar fi fost…

DOC Stoianoglo ar fi fost informat de SIS despre faptul că o membră a CSM și președintele interimar al acestuia ar fi dobândit bunuri valoarea cărora ar depăși substanțial veniturile declarate

Alexandr Stoianoglo, în ianuarie 2020, atunci când exercita funcția de procuror general, ar fi fost informat de directorul Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Alexandr Esaulenco, despre faptul că membra Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) Nina Cernat și Dorel Musteață, președintele interimar al CSM, ar fi dobândit bunuri valoarea cărora ar depăși substanțial veniturile declarate.

Presupusa notă informativă emisă de SIS a fost publicată marți, 23 noiembrie, de către fostul deputat al Platformei Demnitate și Adevăr (DA), ex-vicepreședinte al Parlamentului Alexandr Slusari.

„Aceasta este nota informativă de la SIS în care sunt vizați Dorel Musteață și Nina Cernat. Vedeți despre câte apartamente, case de lux, terenuri și automobile este vorba. Vedeți cine cu cine sunt cumetrii și cine l-a deservit pe Platon în cadrul operațiunii Laundromat. Nu comentez mult! Puteți citi singuri și să faceți concluzii! Mă bucur că s-a pornit lupta cu îmbogățirea ilicită, în special în rândurile judecătorilor. Dar important ca acest proces să nu fie unu selectiv și să nu fie condus de cel, care în perioada lui Plahotniuc s-a înfruptat pe deplin din treuca oligarhului. După cum vedeți, domnul Stoianoglo a avut toata informația la dispoziție din ianuarie 2020, însă nu a pornit un dosar penal. Atunci Dorel Musteață era loial regimului Dodon-Platon, iar mai apoi, probabil domnul procuror general s-a gândit la târguri politice. Evident că aceeași informația a primit și doamna Sandu, și domnul Litvinenco, și doamna Stamate, însă dânșii au preferat să „reformeze” justiția cu Dorel Musteață și Nina Cernat”, a spus Alexandr Slusari într-o postare pe Facebook.

Potrivit documentelor publicate de fostul deputat, în perioada anilor 2014-2018, Dorel Musteață și rudele sale apropiate ar fi obținut 2 209 652 lei și ar deține mai multe apartamente, terenuri și autoturisme.

Totodată, în documente se menționează faptul că Dorel Musteață împreună cu soția sa ar fi achiziționat de la SRL „Basconslux” un apartament situat în sectorul Rîșcani al capitalei, având suprafața de 77 de metri pătrați. În aceeași perioadă, bunul imobil ar fi fost înstrăinat soților Vasile și Feodosia Adam. Costul total al apartamentului ar fi constituit 27 180 de euro, iar banii ar fi fost transmiși în numerar, în rate.

În presupusa notă informativă SIS se mai menționează faptul că Dorel Musteață ar fi înregistrat pe numele fiicei sale, Cătălina Musteață, și pe numele soacrei sale, Parascovia Bevziuc, mai multe apartamente.

Solicitat de Ziarul de Gardă, Dorel Musteață a declarat că o parte din bunurile imobile nu-i aparțin, iar apartamentul pe care l-a achiziționat de la SRL „Basconslux” este cel despre care a declarat anterior că el personal l-a achitat în trei rate. 

„Nu mi-a fost adus la cunoștință un astfel de document. Am văzut un articol în presă despre existența unei astfel de note informative. Nu am știut despre faptul că există un astfel de document. Referitor la bunurile care sunt menționate în documentul dat, au făcut o descriere completă a averii. Acolo este vorba despre un automobil care este scris pe numele cumnatei mele și nu înțeleg cum au putut să includă automobilul. Este vorba despre două apartamente unde eu nu am fost niciodată și nici nu cunosc unde sunt amplasate. Ele sunt ale fostei mele soții. Dacă vă uitați acolo, pe numele soacrei sunt niște bunuri dobândite în 2011 (…). Ce am eu cu bunurile soacrei? Este declarația mea de avere depusă în fiecare an.

Astea sunt niște insinuări ale autorului publicării, dar eu cred că într-un an jumătate procuratura a avut posibilitatea să verifice. Și eu sunt sigur că a verificat. Mai mult ca atât, în aceste documente sunt scrise niște afirmații care nu au fost verificate. Intuiesc că au fost introduse din spuse (…). Sunt bunuri care nu am nicio tangență cu ele. Este un automobil care aparține cumnatei mele. Apartamentele care sunt scrise pe fiica mea nici nu știu unde sunt amplasate. Fiica mea nu se află în R. Moldova din anul 2015. Ea este majoră. Intuiesc că acele apartamente sunt ale fostei soții (…). Presupun că această verificare a fost realizată la comanda domnului Posturusu, care la acel moment era șeful cabinetului președintelui Dodon și presupun că ar putea fi implicat și Gumeniuc, adjunct al SIS”, a declarat Musteață pentru ZdG.

În documentele care ar fi fost emise de SIS se stipulează faptul că membra CSM Nina Cernat și rudele sale apropiate ar fi obținut în perioada anilor 2014-2018: 2 241 496 de lei.

Nina Cernat împreună cu fostul său soț și fiica sa ar deține în proprietate 2 case de locuit, 3 apartamente, 4 autoturisme, 2 camioane și 5 terenuri agricole.

În presupusa notă SIS mai este indicat faptul că Nina Cernat ar figura în protejarea firmelor offshore utilizate de controversatul om de afaceri Veaceslav Platon în tranzacțiile de spălare de bani a peste 20 de miliarde de dolari SUA din Federația Rusă (dosarul Laundromat), prin sistemul bancar al R. Moldova.

„Mai mult decât atât, judecătoarea a participat în așa-numitul atac „raider” asupra proprietății SA „SLI”, victimă a unei scheme, prin care s-au creat datorii fictive de 4,3 milioane de dolari SUA, cu implicarea mai multor firme offshore controlate de Veaceslav Platon: „Folignor Holding LTD”, „Chester NZ” Limited, „Ronida Invest” LLP, implicate în tranzacțiile de spălare a peste 20 de miliarde de dolari SUA”, se arată în document.

Nina Cernat nu a răspuns la apelurile și la mesajul ZdG pentru o reacție la acest subiect. În cazul în care magistrata va veni cu o reacție, ZdG o va include în articol.

Magistrata Nina Cernat a declarat astăzi pentru Replica Media că informația a fost adunată atunci când ea și Dorel Musteață au fost cei mai vocali în CSM, când s-au pronunțat „împotriva faptului ca politicul să acapareze justiția” și a apărut în spațiul public exact în momentul în care CSM a început să dea acordul la începerea dosarelor penale – „cineva a obținut această informație, nu știu în ce mod, și a hotărât să ne ponegrească”. Tot pentru sursa citată, magistrata a spus că nu are nicio legătură cu Veaceslav Platon.

Pe 12 noiembrie, fostul deputat al Platformei Demnitate și Adevăr (DA), ex-vicepreședinte al Parlamentului, Alexandr Slusari susținea că Dorin Damir, finul de cununie al lui Vladimir Plahotniuc, cercetat în dosarul ce vizează activitatea angajaților fostei Direcții nr. 5 a MAI, l-a ajutat cu aproape 14 mii de euro pe noul judecător al Curții Supreme de Justiție (CSJ) Dorel Musteață la procurarea unui apartament în 2017. Tot Alexandr Slusari susținea că președintele interimar al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Dorel Musteață, ar fi cumpărat, în 2017, două apartamente în centrul capitalei, în blocurile construite pentru judecători și pentru angajați ai sistemului judecătoresc la prețuri preferențiale, cu 40 de mii de euro, imobile care nu se regăsesc în declarația de avere și interese personale depusă de magistrat. Detalii aici.

Într-un comentariu pentru ZdG, judecătorul CSJ Dorel Musteață ne-a comunicat că acuzațiile lui Alexandr Slusari sunt eronate și că, de fapt, în 2017 a cumpărat un singur apartament în sectorul Rîșcani al capitalei, pe care el personal l-a achitat în trei rate. Dorel Musteață a spus că niciodată nu a discutat și nu s-a întâlnit cu Dorin Damir.