Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   DOC/ IPRE a transmis Curții…

DOC IPRE a transmis Curții Constituționale o opinie Amicus Curiae în contextul sesizării în legătură cu decretul privind desemnarea repetată a Nataliei Gavrilița la funcția de premier

Reprezentanții Institutului pentru Politici și Reforme Europene (IPRE) au transmis Curții Constituționale (CC) o opinie Amicus Curiae în contextul sesizării din 12 februarie curent privind controlul constituționalității Decretului președintei R. Moldova, Maia Sandu, în legătură cu desemnarea repetată a Nataliei Gavrilița la funcția de prim-ministru.

Potrivit autorilor, opinia abordează în special caracterul co-decident al Parlamentului R. Moldova și președintelui R. Moldova în procedura de investitură a Guvernului.

În context, potrivit documentului elaborat de IPRE, concluzia autorilor este că prevederile articolului 98, coroborate cu prevederile articolelor 1, 6, 60, 77, 85 din Constituția R. Moldova ce țin de competențele Parlamentului și ale președintelui R. Moldova în procesul de numire a unui Guvern, presupune un exercițiu complex de negociere dintre cele două instituții co-decidente.

Reieșind din argumentele formulare în opinia Amicus Curiae, considerăm că jurisprudența Curții Constituționale în partea ce ține de prevederile articolului 98, coroborate cu articolele 1, 6, 60, 77, 85 din Constituție necesită o revizuire și concretizare. Aceasta urmează a fi asigurată prin
clarificarea rolurilor și limitelor prerogativelor constituționale ale Parlamentului și Președintelui Republicii Moldova în procesul de investire a Guvernului, urmând prevederile exprese ale Constituției, principiile statului de drept și a separației puterilor în stat, care implică funcția de
verificare și echilibrare între autoritățile constituționale
.

Concretizarea ar presupune revenirea la competența oferită de Constituție Președintelui Republicii Moldova de a decide cu privire la candidatura pentru funcția de Prim-ministru al Republicii Moldova, prin prisma construcției Constituționale anterioare anului 2000 și având în vedere regula In claris non fit interpretatio. Această revenire urmează a fi privită în contextul mai larg al procedurii de investire a Guvernului, în care atât Parlamentul, cât și Președintele Republicii Moldova participă prin codecizie având același nivel de răspundere și prerogative”, se menționează în opinia Amicus Curiae.

Opinia integrală:

Amicus-Curiae IPRE pentru-CC by Ziarul de Gardă on Scribd

La 16 februarie curent, Curtea Constituțională(CC) a pronunțat Decizia nr. 20 prin care a respins cererea de suspendare a acțiunii Decretului președintei R. Moldova, Maia Sandu, din 11 februarie, privind desemnarea repetată a Nataliei Gavrilița la funcția de premier.

Curtea Constituțională a anunțat că, pe 23 februarie 2021, cu începere de la ora 10:00, va avea loc ședința Curții Constituționale de examinare în fond a sesizării nr. 30a/2021 depuse la Curte de dnii Vasile Bolea, Grigore Novac și Alexandr Suhodolscki, deputați în Parlamentul Republicii Moldova. 

CC a examinat în ședință publică sesizarea și urmează ca la 15:30 să pronunțe decizia în acest sens.

Președinta R. Moldova, Maia Sandu, a semnat joi, 11 februarie, decretul privind desemnarea Nataliei Gavrilița, pentru a doua oară, pentru funcția de premier.

Prim-ministra desemnată, Natalia Gavrilița, nu a primit joi, 11 februarie, votul de încredere al deputaților din Parlamentul de la Chișinău. Niciun deputat nu a votat pentru învestirea Cabinetului de miniștri. 

Tot joi, în timp ce prim-ministra desemnată își prezenta în plenul Parlamentului programul de Guvernare, PSRM a propus propriul candidat pentru funcția de premier. Despre asta a anunțat președintele socialiștilor, Igor Dodon, care a declarat că Mariana Durleșteanu este candidata propusă de socialiști.

Chiar înainte ca să înceapă procedura de vot pentru susținerea Guvernului Gavrilița, președintele fracțiunii parlamentare a Partidului Socialiștilor (PSRM), Corneliu Furculiță, a anunțat că 54 de deputați – din PSRM, transfugii din „Pentru Moldova”, Partidul Șor și trei deputați independenți – au semnat pentru constituirea unei majorități parlamentare, pentru desemnarea candidatului PSRM pentru funcția de premier.

Ulterior, și Platforma DA a venit cu propriul candidat pentru funcția de premier, înaintându-l pe liderul Platformei, Andrei Năstase, la această funcție.

După ce Guvernul Gavrilița a obținut zero voturi în plen, președinta R. Moldova, Maia Sandu, a chemat fracțiunile parlamentare la consultări.

În urma consultărilor, șefa statului a înaintat-o repetat pe Natalia Gavrilița pentru funcția de prim-ministră, declarând că „există dubii că acele persoane care și-au pus semnătura pentru susținerea candidatului PSRM pentru funcția de premier și-ar fi exprimat voința în mod liber”.