Principală  —  IMPORTANTE   —   DOC/ Acuzatorul care instrumentează dosarul…

DOC Acuzatorul care instrumentează dosarul „Direcția 5” este unul dintre procurorii vizați în dosarul interceptărilor ilegale: a dispus interceptarea comunicărilor telefonice în privința a 19 persoane

Foto: nordnews.md

Dumitru Raileanu, procuror în cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), acuzatorul care instrumentează dosarul „Direcția 5”, este unul dintre procurorii vizați în dosarul interceptărilor ilegale. Jurnaliștii de la Nordnews.md au intrat în posesia unei ordonanțe semnată de procurorul general, Alexandr Stoianoglo, în anul 2019, potrivit căreia, Raileanu, fiind membru al grupului de urmărire penală, a dispus interceptarea comunicărilor telefonice în privința a 19 persoane.

Dumitru Raileanu figurează în urmărirea penală pornită de către fostul procuror general al R. Moldova Dumitru Robu pe 2 septembrie 2019 și prelungită de către actualul procuror general, „pentru culegere ilegală de informație ocrotite de lege, despre viața personală, ce constituie secret personal sau familial, fără consimțământul persoanei, cu utilizarea mijloacelor tehnice speciale destinate pentru obținerea ascunsă a informațiilor, precum și violarea dreptului la secretul convorbirilor telefonice cu încălcarea legislației, cu folosirea situației de serviciu”.

Totodată, procurorul Dumitru Raileanu, fiind membru al grupului de urmărire penală, în perioada octombrie 2017 – aprilie 2018, contrar cerințelor stabilite de prevederile art. 132din Codul de procedură penală, a dispus efectuarea și prelungirea măsurilor speciale de investigație – interceptarea comunicărilor telefonice în privința a 19 persoane.

„În cadrul cauzelor penale nu a fost respectată una din condițiile esențiale pentru prelungirea efectuării măsurilor speciale de investigații- acțiunea fiind necesară și proporțională cu restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Pe 3 octombrie 2019 a fost emisă ordonanța prin care Dumitru Raileanu a fost recunoscut în calitate de bănut în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 178 alin. (2) lit. a) și lit. b) din Codul penal”, se mai arată în document.

Potrivit sursei citate, din cauza lipsei unor acțiuni de urmărire penală, calitatea de bănuit a lui Raileanu a expirat la începutul anului 2020.

Pe marginea acestui subiect, Ziarul de Gardă a solicitat o reacție de la procurorul Dumitru Raileanu. Până la publicarea articolului, procurorul nu a răspuns la apelurile și mesajul ZdG.

La sfârșitul lunii decembrie a anului 2019, Procuratura Generală (PG) anunța că a dispus urmărirea penală în privința a patru colaboratori ai Ministerului de Interne și a trei procurori vizați în dosarul interceptărilor ilegale. În cazul celor patru judecători vizați în dosar, procurorii anticorupție au expediat o sesizare către procurorul general privind ridicarea imunității și eliberarea acordului pentru a putea fi urmăriți penal. Astfel, în dosarul interceptărilor ilegale, potrivit surselor ZdG, procurorii anticorupție au cerut PG ridicarea imunității în privința judecătorilor: Elena Costiuc, Nicolae Corcea, Sergiu Ciobanu și Svetlana Tizu.

În luna august 2020, autoritățile au inițiat trei cauze penale după ce, cel puțin 52 de persoane, inclusiv politicieni, reprezentanți ai societății civile și jurnaliști au fost interceptați telefonic.

O investigație RISE Moldova a dezvăluit că, în ultimii ani, autoritățile au interceptat și filat mai mulți opozanți ai guvernării PDM. Operațiunea s-a desfășurat sub paravanul a trei dosare penale trase la indigo, pornite în baza unor mesaje pe Facebook sau declarații la conferințe de presă. Sub lupa procurorilor și a polițiștilor au nimerit 52 de persoane, inclusiv politicieni, reprezentanți ai societății civile, inclusiv jurnaliști. Pe lângă interceptarea convorbirilor telefonice, unora le-a fost monitorizată și viața privată: în locuințe le-au fost instalate microfoane și camere video.