Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   CNA: mandate de arestare sau…

CNA: mandate de arestare sau spitalizarea unor șefi din cadrul dosarului de trucare a licitațiilor în sistemul medical

Au fost eliberate patru mandate de arestare pe numele directorului Institutului de cardiologie (25 de zile arest la domiciliu), a directorului Institutului Oncologic (30 de zile arest la domiciliu), directorul Spitalului de Urgență (25 de zile de arest în izolator) și pe numele directorului UCIMP din cadrul Ministerului Sănătății (25 de zile arest la domiciliu).

De asemenea, alți cinci reținuți, suspectați de trucarea licitațiilor au fost spitalizați: directorul Spialului din Cahul; director CRDM; prim-vicedirectorul Spitalului de Urgență; directorul UCIMP, care are 25 de zile de arest la domiciliu; precum și un om de afaceri, care a fost internat în Spitalul de neurochirurgie după ce a fost consultat de medici de la Spitalul de Urgență, dar și de o echipă de medici specialiști în neurochirurgie.

Amintim că în urmă cu două zile, cei de la anticorupție au descins percheziții la mai multe instituții medicale de nivel național, printre care Institutul Oncologic, Spitalul Republican, Centrul Republican de Diagnostic, Spitalul de Urgență și la Agenția Medicamentului. Percheziţiile sunt parte a unei investigaţii ce vizează achiziţiile publice în sistemul medical. În cadrul acestor investigații, 16 persoane au fost reţinute de CNA şi Procuratura Anticorupţie în cadrul dosarului de corupţie ce vizează aranjarea unor achiziţii publice în sistemul medical.