Cine este procurorul în baza declarațiilor căruia a fost pornită urmărirea penală pe numele lui Viorel Morari

Cine este procurorul în baza declarațiilor căruia a fost pornită urmărirea penală pe numele lui Viorel Morari
30 vizualizări
14 ianuarie 2020 | 15:45

Urmărirea penală pe numele șefului suspendat al Procuraturii Anticorupție (PA) a fost pornită în baza declarațiilor unui fost subaltern al lui Viorel Morari. Ziarul de Gardă a aflat că procurorul care a depus un autodenunț în care îl vizează pe Morari este Mircea Ciobanu, care a activat anterior în cadrul PA, iar din 2018 a fost numit procuror în cadrul Procuraturii municipiului Chișinău.

„Urmărirea penală a fost pornită în baza procesului verbal de autosesizare care a avut la fundament o scrisoare anonimă. Însă, ulterior, a fost depus un autodenunț de către un procuror, iar prin acel autodenunț, procurorul a recunoscut faptul falsificării unor anumite documente, invocând că a făcut acest fapt la indicația domnului Morari. Alte probe ale acuzării nu ne-au fost prezentate. Nici în ședința de judecată, nici până la ședință”, ne-a comunicat avocatul șefului suspendat al PA, Vasile Foltea.

Surse ale Ziarului de Gardă ne-au comunicat că procurorul care a recunoscut faptul falsificării unor documente este Mircea Ciobanu. Acesta ar fi și nașul de cununie al șefului Procuraturii municipale, Ștefan Șatepfraț. Potrivit procuror.magistrat.md, Ciobanu a fost transferat în funția de procuror al Procuraturii Anticorupție în 2016, ca ulterior, în 2018, să fie numit în funcție la Procuratura mun. Chișinău.

Contactat pentru o reacție, Mircea Ciobanu a refuzat să confirme sau să infirme informația respectivă.

„Eu nu pot să fac careva comentarii, dat fiind faptul că dosarul penal, din câte cunosc, este în curs de desfășurare. Eu nu vă pot comenta nimic, până când. Asta ține de urmărirea penală. Adresați-vă a procuror. Eu nu cunosc”, a menționat Mircea Ciobanu.

Anterior, Morari a afirmat că i-a fost pornit un „dosar politic”, „poate fi o reglare de conturi” și „posibil, nu este exclus” că reținerea sa are legătură cu pornirea dosarului privind finanțarea Partidului Socialiștilor. Acesta a mai precizat că un procuror subaltern afirmă că la indicația lui ar fi pornit un dosar, „pe care nu este nimic”, „cu o dată din urmă”.

Potrivit Procuraturii Generale (PG), la 26 decembrie 2019, procurorul general Alexandr Stoianoglo, în temeiul a 2 acte de sesizare înregistrate la PG, a pornit urmărirea pentru abuz de serviciu și fals în acte publice, bănuit în comiterea acestor fapte fiind procurorul-şef al Procuraturii Anticorupţie Viorel Morari.

La 10 ianuarie 2020, Viorel Morari a fost recunoscut în calitate de bănuit, audiat asupra circumstanţelor cauzei şi reţinut în ordinea articolului 166 din Codul de procedură penală pentru 72 de ore. Ulterior, la 13 decembrie, pe numele acestuia a fost emis un mandat de aresatare pentru 20 de zile.

„În fond, Viorel Morari este bănuit că în martie 2017 a primit de la Vladimir Plahotniuc o plângere pe care a înregistrat-o contrar cerinţelor legale, pornind un proces penal şi ulterior urmărirea penală şi falsificând în cauza penală mai multe acte procesuale. Toate aceste acţiuni au fost făcute din interese personale, precum şi în interesul petentului şi a mai multor persoane din anturajul lui, pentru a-i proteja de implicare în calitate de bănuiţi în cauza penală privind frauda bancară – furtul miliardului şi a obstrucţiona cercetarea rapidă, completă şi obiectivă a acestei cauze penale”, se spune în comunicatul de presă.

În cadrul urmăririi penale, Viorel Morari nu a recunoscut comiterea infracţiunilor de care este bănuit.

Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

Șapte persoane, testate de ANSP la coronavirus: Rezultatele sunt negative

Șapte persoane care prezentau simptome asociate infectiei cauzate de coronavirusul de tip nou au fost testate de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS). De la cele șapte persoane au fo…
Șapte persoane, testate de ANSP la coronavirus: Rezultatele sunt negative

OMS: Epidemia de coronavirus se află într-un „punct decisiv”

Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat că epidemia de coronavirus a atins un „punct decisiv”. În acest sens, oficialul a cerut statelor să acţionez…
OMS: Epidemia de coronavirus se află într-un „punct decisiv”

Slusari îndeamnă candidații din cursa de la Hîncești să se retragă în favoarea lui Cobzac: „Există riscul ca într-o circumscripție pro-europeană să câștige un candidat anti-european”

Vicepreședintele Platformei Demnitate și Adevăr, Alexandru Slusari, se arată convins că în cadrul alegerilor parlamentare noi din circumscripția Hîncești candidatul independent Grigore Cobzac se află în fruntea…
Slusari îndeamnă candidații din cursa de la Hîncești să se retragă în favoarea lui Cobzac: „Există riscul ca într-o circumscripție pro-europeană să câștige un candidat anti-european”

Cinci rute de microbuz își sistează activitatea începând de săptămâna viitoare

Cinci rute de microbuz din Chișinău îşi vor sista activitatea începând cu ziua luni. Este vorba despre unitățile de transport care circulă pe liniile 108, 178, 135, 129, 175. Anunțul a fost făcut de către preșe…
Cinci rute de microbuz își sistează activitatea începând de săptămâna viitoare

Ruslan Codreanu: „Primarul vrea să aducă autobuze direct din Belarus, gata pe roți, în datorii”

Fostul primar interimar al capitalei, Ruslan Codreanu, se arată nedumerit de decizia Primăriei Chișinău de a procura, în credit, 100 de autobuze noi din Belarus pentru renovarea Parcului Urban de Autobuze. În a…
Ruslan Codreanu: „Primarul vrea să aducă autobuze direct din Belarus, gata pe roți, în datorii”

Dosarele Tranga – Morari – Varzari. Răspunsul PG la scrisoarea adresată de către un procuror

Procurorul anticorupție, Vladislav Bobrov, care a gestionat dosarul în care figurează omul de afaceri Viorel Varzari a expediat la 31 ianuarie curent un raport prin care îl informează pe șeful Procuraturii Gene…
Dosarele Tranga – Morari – Varzari. Răspunsul PG la scrisoarea adresată de către un procuror