Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Cetățean turc, extrădat autorităților franceze

Cetățean turc, extrădat autorităților franceze

Un turc, condamnat în Franţa pentru omor din imprudenţă, a fost găsit de polițiștii de frontieră moldoveni și, ulterior, extrădat pentru ispăşirea pedepsei. Extrădarea a avut loc la 3 aprilie curent, prin punctul de trecere Chișinău Aeroport, urmare a încheierii în numele Legii, emise de judecătoria Buiucani, mun. Chişinău.

Cetăţeanul Turciei a fost reținut la 30 decembrie 2014, în timp ce încerca să intre în R. Moldova, prin punctul de trecere a frontierei de stat Otaci. În timpul procesării datelor cetățeanului străin, în vârstă de 36 ani, polițiștii de frontieră au depistat că acesta este dat în căutare pe plan internaţional, informație confirmată și de către Centrul pentru cooperare poliţienească al Inspectoratului General de Poliţie.

Conform Centrului, persoana a fost condamnată la 8 ani privaţiune de libertate pentru comiterea infracţiunii de omor din imprudenţă, prin sentinţa penală emisă de Tribunalul Corecţional Beauvais din Franţa.