Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Alte două candidate la funcția…

Alte două candidate la funcția de judecătoare ale Curții Supreme de Justiție, evaluate pozitiv de Comisia Vetting

Colaj ZdG

Comisia Vetting anunță joi, 22 februarie, că a finalizat evaluarea în privința judecătoarei Aurelia Cazacliu, de la Judecătoria Chișinău, și avocatei Aliona Ciocanu, candidate la funcția de judecătoare la Curtea Supremă de Justiție (CSJ), și a transmis Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) rapoartele sale de evaluare. Comisia propune CSM-ului ca cele două candidate să promoveze evaluarea externă.

În cazul candidatei la CSJ Aurelia Cazacliu, dubiile examinate de membrii Comisiei în cadrul audierii s-au referit la două aspecte de integritate etică:

  • un potențial conflict de interese/incompatibilitate cu funcția de judecătoare pe care o deține aceasta;
  • circumstanțele nedepunerii declarației de avere pentru anul 2019.

Candidata Aliona Ciocanu a răspuns la întrebările Comisiei legate de următoarele aspecte ce țin de componenta financiară:

  • Averea inexplicabilă dobândită în 2014, 2018 și 2021;
  • Sursa banilor obținuți din donații de la părinți;
  • Circumstanțele achiziționării unui automobil la preț sub-evaluat.

Rapoartele includ detalii despre evaluare, faptele relevante și motivele care stau la baza concluziilor Comisiei. Urmează ca CSM să examineze în ședință publică rezultatele primite de la Comisie și să decidă asupra lor, printr-o hotărâre motivată. Comisia Vetting va publica rapoartele de evaluare pe pagina sa web în termen de 3 zile de la adoptarea hotărârilor de către CSM, conform prevederilor Legii 65/2023 și Regulamentului de Organizare și Funcționare al Comisiei.

Până în acest moment, Comisia Vetting a transmis CSM-ului cinci rapoarte de evaluare în total, toate cu propunere de promovare. CSM a examinat două dintre acestea, acceptând propunerea Comisiei Vetting și constatând promovarea.

Comisia Vetting desfășoară evaluarea externă a judecătorilor și a candidaților la funcția de judecător la CSJ în temeiul prevederilor Legii 65/2023. Evaluarea presupune verificarea detaliată a integrității financiare și etice a subiecților. Pentru evaluarea integrității etice, perioada de analiză este de până la 10 ani. Comisia verifică dacă subiectul a admis în activitatea sa profesională comportamente arbitrare sau conflicte de interese incompatibile cu funcția deținută. 

Pentru evaluarea integrității financiare, perioada de analiză este de pâna la 12 ani. Comisia verifică respectarea de către subiect a regimului fiscal și cel juridic de declarare a averii și intereselor personale, modul de dobândire a bunurilor aflate în proprietate sau posesie, precum și cheltuielile legate de întreținerea bunurilor respective și sursele de venit.