Principală  —  IMPORTANTE   —   A fost stabilită data unei…

A fost stabilită data unei alte ședințe în dosarul fostului șef al CNA, care a dat în judecată Parlamentul. Ședințele anterioare au fost întrerupte sau amânate

A fost stabilită data unei alte ședințe de judecată în dosarul fostului șef al Centrului Național Anticorupție (CNA) Bogdan Zumbreanu, care a dat în judecată Parlamentul R. Moldova, pentru că l-a demis din funcție.

Prima ședință din 11 mai 2020 a fost amânată pentru 1 iulie, ședință care a fost întreruptă până la data de 16 iulie, care la rândul ei a fost întreruptă până la data de 21 septembrie. Ședința din 21 septembrie a fost amânată pentru 29 octombrie, care la rândul ei a fost întreruptă până la data de 2 decembrie. Următoarele ședințe, din 2 decembrie și 24 martie 2021 nu au avut loc, iar cea din 13 iulie curent a fost amânată.

Bogdan Zumbreanu și-a început activitatea la Procuratura municipiului Chișinău în calitate de ajutor-interimar al procurorului și anchetator, în 2001. A ajuns la Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției în 2002 în Departamentul anchetă penală ca anchetator superior. În 2004 a devenit șef de secție în cadrul Direcţiei generală urmărire penală, funcție pe care a ocupat-o până în 2008.

Zumbreanu a ajuns director CNA la 15 ani după ce a călcat pentru prima dată pragul instituţiei, în 2002, în calitate de anchetator.

„CNA va instrumenta dosare împotriva tuturor celor care comit infracţiuni, indiferent dacă m-au votat sau nu pe mine”, declara Zumbreanu, într-un flash-interviu acordat pentru ZdG.

În decembrie 2017, Bogdan Zumbreanu a fost ales cu votul a 60 de deputați director al CNA. În iunie 2019, odată cu retragerea PDM de la putere și plecarea lui Vladimir Plahotniuc din R. Moldova, noua majoritate parlamentară de la acel moment, formată de PSRM și ACUM, l-a demis din funcție motivând că a fost parte în unele dosare prin care R.Moldova a fost condamnată la CEDO.

După ce a fost demis de Parlament din funcția de șef al CNA, Zumbreanu a rămas să lucreze în cadrul instituției, ocupând funcția de șef al Direcției Generale Urmărire Penală. La scurt timp după ce a ocupat acest fotoliu, Zumbreanu a depus însă cerere de demisie, invocând motive personale.