Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   VIDEO/ O dronă de fabricaţie…

VIDEO O dronă de fabricaţie sovietică de tip Tu-141, folosită de Ucraina, s-a prăbuşit în capitala croată Zagreb

O dronă de fabricaţie sovietică de tip Tu-141, folosită de Ucraina, s-a prăbuşit în noapte de joi spre vineri în Parcul Jarun, în capitala croată Zagreb, a anunţat poliţia, iar presa scrie că pare să fie vorba despre o dronă de recunoaştere, folosită recent de forţele ucrainene, relatează AFP.

Autorităţile croate au închis accesul în zonă, un parc situat la şase kilometri de centrul Zagrebului. Ele nu au oferit detalii despre tipul aeronavei.

Poliţia a fost alertată de către locutori care au auzit o „detonare, după căderea unei aeronave”, precizează ea într-un comunicat.

„Un crater a fost descoperit în zona verde” a Parcului Jarun, situat pe malul unui lac, şi „două paraşute”, precizează aceeaşi sursă.

Mai multe maşini au fost avariate, precizează poliţia. Presa croată citează experţi în aviaţia militară potrivit cărora ar fi vorba despre unul dintre avioanele de tip Tu-141 folosite recent de către forţe ucrainene.

Tu-141 este o dronă de fabricaţie sovietică, folosită în anii ’70 şi ’80. Această dronă aterizează cu ajutorul unor paraşute.

Zagrebul se află la aproximativ 1514 kilometri de frontiera Ucrainei, invadată, de la 24 februarie, de Rusia.

Drona a fost avariată şi a ajuns până în Croaţia, care nu are graniţă comună cu Ucraina, survolând fără a fi detectată circa 700 de kilometri din teritoriile Ungariei şi Croaţiei.

Croaţia este un stat membru NATO din 2009.

A 16-a zi de război în Ucraina a început cu bombardamente în Mariupol, Dnipro și Luțk. Rusia a acuzat Ucraina că ar produce armament biologic și a solicitat o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU. Occidentul pregătește noi sancțiuni împotriva Rusiei. Autoritățile ucrainene susțin că peste 100 000 de ucraineni au fost evacuați în ultimele două zile.

Duminică, 27 februarie, Vladimir Putin a anunțat că își pune forțele nucleare în stare de alertă, iar într-o decizie fără precedent, Uniunea Europeană a decis să trimită arme Ucrainei. Pe de altă parte, Rusia a recunoscut, pentru prima dată de la debutul invaziei, că a înregistrat pierderi în Ucraina.