Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Scade numărul cazurilor de contaminare…

Scade numărul cazurilor de contaminare cu Ebola

Numărul de cazuri noi de contaminare cu Ebola în cele trei ţări vest-africane cele mai afectate de febra hemoragică înregistrează o „scădere semnificativă şi constituie un prim semn de optimism”, a declarat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), citată de AFP.

„Această scădere este reală, dar aceasta nu înseamnă că lupta este terminată. Este vorba de un prim semn de optimism şi rezultatul eferturilor depuse în ultimele luni”, a afirmat Tarik Jasarevic, purtătorul de cuvânt al agenţiei ONU de la Geneva.

Conform ultimului bilanț prezentat de OMS, cel puţin 8.459 de persoane au murit din cauza virusului Ebola în lume, dintr-un număr de cel puţin 21.329 de cazuri înregistrate. Cu excepţia a 15 morţi, toate aceste decese au fost înregistrate în Sierra Leone, Guineea şi Liberia. Cel mai mult a avut de suferit personalul medical, care avea grijă de pacienții infectați de Ebola.