Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Rusia primește arme de contrabandă…

Rusia primește arme de contrabandă din Irak pentru războiul din Ucraina – The Guardian

Sursa foto: The Guardian

Rusia primește muniții și echipamente militare din Irak pentru războiul din Ucraina, cu ajutorul rețelelor iraniene de contrabandă cu arme, potrivit unor membri ai milițiilor irakiene susținute de Iran și serviciilor regionale de informații, scrie The Guardian.

RPG-uri (grenade propulsate de rachete) și rachete antitanc, precum și sisteme de lansatoare de rachete au fost expediate în Rusia din Irak, în timp ce campania Moscovei a eșuat în ultima lună.

Un sistem de rachete Bavar 373 de fabricație iraniană, similar cu S-300 rusesc, a fost, de asemenea, donat Moscovei de către autoritățile de la Teheran, care au returnat și un S-300, potrivit unei surse care a ajutat la organizarea transportului, notează The Guardian.

Folosirea lumii interlope a traficului de arme ar semnala o schimbare dramatică în strategia rusă, în condițiile în care Moscova este forțată să se sprijine pe Iran, aliatul său militar din Siria, în urma noilor sancțiuni occidentale impuse Federației Ruse.

RPG-uri (grenade propulsate de rachete) și rachete antitanc aflate în posesia Forțelor de Mobilizare Populară din Irak, cea mai puternică umbrelă a miliției șiite, au fost transportate în Iran prin punctul de trecere a frontierei Salamja pe 26 martie, unde au fost primite de armata iraniană și duse pe mare în Rusia.

De asemenea, Forțele de Mobilizare Populară au demontat și au trimis două sisteme de lansatoare de rachete Astros II de concepție braziliană, cunoscute în Irak sub numele de versiunea Sajil-60 construită sub licență, în Iran pe 1 aprilie, potrivit unei surse din cadrul organizației.

„Nu ne pasă unde merg armele grele pentru că nu avem nevoie de ele în acest moment”, a declarat o sursă din Forțele de Mobilizare Populară. „Orice este anti-american ne face fericiți”.

Trei nave cargo capabile să transporte astfel de încărcături – două sub pavilion rusesc și una sub pavilion iranian – au traversat Marea Caspică din portul iranian Bandar Anzali până la Astrahan, un oraș rusesc din delta Volgăi, în termenele indicate.

„Ceea de ce au nevoie rușii în Ucraina în acest moment sunt rachetele. Acestea necesită îndemânare pentru a fi transportate, deoarece sunt fragile și explozive, dar dacă te angajezi să o faci, este posibil”, a declarat Yörük Ișık, un expert în afaceri maritime cu sediul la Istanbul. „De asemenea, nu este genul de activitate care ar fi detectată de imaginile din satelit, deoarece pot fi transportate în cutii mari și în containere de transport maritim obișnuite.”