Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Polonia este pregătită să trimită…

Polonia este pregătită să trimită „imediat și gratuit” toate avioanele sale MIG-29 în Germania pentru a fi transmise în Ucraina

Sursa foto: Hotnews

Polonia este pregătită să trimită toate avioanele sale MIG-29 la Baza Aeriană Ramstein din Germania și să le pună la dispoziția Statelor Unite ale Americii pentru a fi transmise în Ucraina. Autoritățile poloneze îi îndeamnă și pe ceilalți membri NATO, care dețin avioane de acest tip, să facă același lucru, notează Reuters.

Parlamentarii americani au pus presiune luni, 7 martie, pe administrația președintelui Joe Biden în scopul facilitării transferului de avioane de luptă către Ucraina din Polonia, precum și din alte țări NATO, după ce sâmbătă a fost lansată o cerere din partea președintelui ucrainean Volodimir Zelensky.

„Autoritățile din Republica Polonă sunt gata să desfășoare imediat și gratuit toate avioanele lor MIG-29 la baza aeriană Ramstein și să le pună la dispoziția guvernului Statelor Unite ale Americii. În același timp, Polonia solicită Statelor Unite să ne pună la dispoziție avioane uzate cu capacități operaționale corespunzătoare. Polonia este pregătită să stabilească imediat condițiile de achiziție a avioanelor”, arată un comunicat al ministerului de Externe al Poloniei.

Polonia sprijină Kievul cu arme defensive, dar a declarat că nu va trimite direct avioane în Ucraina, din motiv că nu se va implica în conflict.

„(…) Orice decizie privind livrarea de arme defensive trebuie să fie luată de NATO. Acesta este motivul pentru care suntem pregătiți să trimitem toată flota noastră de avioane de luptă la Ramstein, dar nu suntem pregătiți să facem nicio mișcare de unii singuri pentru că, așa cum am spus, nu suntem parte a acestui război”, a declarat marți premierul Mateusz Morawiecki în timpul unei conferințe de presă comune cu omologul său norvegian la Oslo.

Este a treisprezecea zi de război în Ucraina. Avioanele rusești au bombardat în cursul nopții de 7 spre 8 martie orașe din estul și centrul Ucrainei. 

Președintele american Joe Biden a anunțat că SUA vor interzice importurile de petrol și gaze din Rusia, drept represalii pentru invazia armatei ruse în Ucraina. 

Totodată, Parlamentul European a anunțat că urmează să aprobe miercuri, 9 martie, un raport prin care va îndemna instituțiile UE să interzică schema „pașapoartelor de aur” până în 2025 și să stopeze „imediat” eliberarea de vize pentru solicitanții din Rusia.