• Parlamentul European și Consiliul UE nu au ajuns la un acord cu privire la numirea procurorului-șef european

    Parlamentul European și Consiliul UE nu au ajuns la un acord cu privire la numirea procurorului-șef european
    Foto: romania.europalibera.org
    vizualizări
    20 martie 2019 | 16:02

    Negociatorii Parlamentului European (PE) şi cei ai Consiliului Uniunii Europene nu au ajuns la un acord cu privire la desemnarea procurorului – şef european, funcţie pentru care candidează şi fostul procuror – şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, transmite Agerpres.

    Pentru că negocierile de astăzi au eșuat, reprezentanții Parlamentului European și ai Consiliului UE urmează să se întrunească la o nouă reuniune, care va avea loc la 27 martie curent. Dacă nici atunci nu se va ajunge la un numitor comun, vor fi organizate încă două runde de negocieri: la 4 aprilie și 10 aprilie.

    În cadrul negocierilor, Parlamentul European a înaintat-o la funcția de procuror – șef al UE pe Laura Codruța Kovesi, în timp ce Consiliul UE pledează pentru numirea candidatului francez, Jean-Francois Bohnert.

    În conformitate cu reglementările în vigoare, Parlamentul şi Consiliul numesc de comun acord procurorul-şef european pentru un mandat de 7 ani care nu poate fi reînnoit.

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    A fost lansată o petiție online prin care se cere demisia polițistului care a tras de mână o femeie care vindea verdețuri pe o stradă din capitală

    Joi, 4 iunie, a fost lansată o petiție online prin care se cere demisia polițistului care miercuri, 3 iunie, a fost filmat cum apucă și trage de mână o femeie care vindea verdețuri pe o stradă din capitală. Aut…
    A fost lansată o petiție online prin care se cere demisia polițistului care a tras de mână o femeie care vindea verdețuri pe o stradă din capitală

    Povestea celor doi frați care vor fi executați în singura țară europeană în care mai există pedeapsa capitală

    În orice zi este posibil ca doi tineri frați să fie executați în Belarus, singura țară europeană în care încă există pedeapsa cu moartea, potrivit unui reportaj BBC NEWS. Familia lor nu va afla niciodată când v…
    Povestea celor doi frați care vor fi executați în singura țară europeană în care mai există pedeapsa capitală

    Trafic suspendat pe câteva străzi din capitală. Perioada și modul modul în care va circula transportul public

    Reprezentanții Primăriei municipiului Chișinău informează că în perioada 5 – 7 iunie și 9 – 11 iunie, va fi suspendat traficul rutier pe strada Ion Inculeț, în legătură cu executarea lucrărilor de r…
    Trafic suspendat pe câteva străzi din capitală. Perioada și modul modul în care va circula transportul public

    Reacția PUN după ce membrii PAS au declarat că reprezentantul care a aderat la OT PUN Florești era exclus din PAS

    Reprezentanții Organizației Teritoriale Florești al „Partidului Unității Naționale” au postat un mesaj pe pagina de Facebook a organizației în care vin cu o reacție după ce reprezentanții Partidului Acțiune și…
    Reacția PUN după ce membrii PAS au declarat că reprezentantul care a aderat la OT PUN Florești era exclus din PAS

    După 4 ani de la scrutinul prezidențial, Candu dezvăluie că PDM nu și-a dorit ca Maia Sandu să ajungă președinte al R. Moldova: „Era și este un jucător de temut pentru unii”

    După aproape patru ani de la scrutinul prezidențial din 2016, liderul grupului parlamentar Pro Moldova, Andrian Candu, susține că, în ciuda declarațiilor făcute atunci de democrați, PDM nu și-a dorit ca lidera…
    După 4 ani de la scrutinul prezidențial, Candu dezvăluie că PDM nu și-a dorit ca Maia Sandu să ajungă președinte al R. Moldova: „Era și este un jucător de temut pentru unii”

    Italienii, surprinși de prețurile de după redeschiderea barurilor în contextul pandemiei de Covid-19: „La masă tarifele se triplează”. Cât costă o cafea și un suc la Veneția

    Un cappuccino și o băutură răcoritoare costă și 21 de euro, în această perioadă, la cafenele din Veneția, iar localnicii consideră că prețurile sunt exagerate, „pentru turiști”, care, însă, lipsesc deocamd…
    Italienii, surprinși de prețurile de după redeschiderea barurilor în contextul pandemiei de Covid-19: „La masă tarifele se triplează”. Cât costă o cafea și un suc la Veneția