Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Parlamentul European cere stoparea lucrărilor…

Parlamentul European cere stoparea lucrărilor la Nord Stream 2 ca răspuns la arestarea lui Navalny

Foto: realitatea.net

Parlamentul European a adopat joi o rezoluţie care cere UE să oprească finalizarea gazoductului Nord Stream 2, care ar urma să transporte gaze naturale din Rusia în Germania, ca răspuns la arestarea opozantului rus Alexri Navalny, principalul opozant al preşedintelui rus Vladimir Putin, informează Reuters.

Rezoluția a fost adoptată cu 581 voturi pentru, 50 împotrivă și 44 abțineri, potrivit unui comunicat al Parlamentului European. 

Textul adoptat invită statele membre ale UE să adopte o poziție activă în cadrul următoarelor reuniuni cu privire la arestarea lui Alexei Navalnîi și a multora dintre adepții săi și să înăsprească în mod semnificativ măsurile restrictive ale UE față de Rusia. Această poziție ar trebui să includă sancționarea persoanelor fizice și juridice implicate în decizia de arestare și plasare în detenție a lui Alexei Navalnîi, se mai arată în comunicat.

Rezoluția mai propune sancțiuni împotriva oligarhilor ruși apropiați de președintele Vladimir Putin și a propagandiștilor din mass-media, care dețin proprietăți și averi în UE și care se bucură de libertatea de a călători în statele membre.

De asemenea, ar trebui luate măsuri restrictive suplimentare în cadrul regimului global de sancțiuni al UE în materie de drepturi ale omului.

„Parlamentul European cere UE şi statelor membre să revizuiască cooperarea cu Rusia în diferite domenii de politică externă şi cu privire la proiecte precum Nord Stream 2, a cărui finalizare UE trebuie să o oprească imediat”, se arată în rezoluţie.

Gazoductul Nord Stream 2 reprezintă o investiţie de 11 miliarde de dolari, finanţată jumătate de Gazprom şi jumătate de cinci companii europene (OMV, Wintershall, Engie, Uniper şi Shell). Nord Stream 2 va permite dublarea capacităţii de transport a Nord Stream 1, până la 110 miliarde de metri cubi pe an, astfel că o cantitate mai mare de gaze naturale ruseşti va ajunge direct în Germania via Marea Baltică, fără a mai trece prin Ucraina.

Chiar dacă cei 1.230 de kilometri ai conductei sunt aproape finalizaţi, proiectul a fost oprit brusc în luna decembrie 2019, după decizia SUA de a sancţiona companiile angajate în acest proiect. Lucrările au fost reluate luna trecută iar Gazprom speră să finalizeze conducta Nord Stream 2 sub Marea Baltică pentru a dubla capacitatea liniei existente. Proiectul este finalizat în proporţie de 90% cu doar o porţiune de 100 km în apele adânci din largul Danemarcei rămasă să fie terminată, potrivit Agerpres.

Alexei Navalny a fost reținut în seara zilei de 17 ianuarie în Aeroportul Sheremetyevo la controlul pașapoartelor și transportat la Secția a doua a Direcției din Himki a MAI. Avocații nu au fost lăsați sa-l vadă pe politician pe motiv de oră târzie.

Forțele de ordine au reținut cel puțin 69 de persoane la Moscova și Sankt Petersburg. Cei mai mulți dintre ei au fost reținuți la Aeroportul Vnukovo — acolo au venit cei care au vrut să-l întâmpine pe Navalny din Germania, unde politicianul s-a aflat din luna august la tratament, apoi în convalescența după o presupusă otrăvire cu o substanță din grupul „noviciok”. Conform estimărilor grupului „Belye schetchiki”, în Vnukovo au venit să-l întâmpine pe politician mai mult de două mii de oameni.