„O astfel de relaxare la nimic bun nu va duce”. Ce se întâmplă la hotarul ruso-ucrainean

Relațiile dintre Ucraina și Rusia s-au aflat în ultima lună în pragul unui război. Mass-media și serviciile de informație occidentale raportează în mod regulat o concentrare activă de trupe în apropierea graniței ucrainene. Întâlnirea președintelui Statelor Unite ale Americii (SUA), Joe Biden, cu cel al Rusiei, Vladimir Putin, nu a schimbat cu mult situația: recent, Kremlinul a prezentat o serie de cereri către NATO, inclusiv retragerea trupelor alianței din Europa de Est. Totuși, Putin nu oferă garanții oficiale de neagresiune împotriva Ucrainei, scrie zaborona.com.

Jurnalistul Roman Guba de la redacția Zaborona a vizitat regiunea Sumî, la granița cu Rusia, pentru a înțelege modul în care locuitorii regiunii de frontieră trăiesc în așteptarea războiului.

De-a lungul drumurilor din regiunea Sumî adesea întâlnești postamente cu tancuri – monumente ale celui de-al doilea război mondial. Dar tehnica militară reală continuă să se deplaseze de cealaltă parte a frontierei, în timp ce polițiștii de frontieră ucraineni construiesc șanțuri antitanc. Dintre toate regiunile ucrainene, Sumî are cea mai lungă graniță cu Federația Rusă – aproximativ 600 de kilometri, dintre care o sută traversează râuri și mlaștini. După cum spun localnicii, de la Sumî până la graniță sunt cam „treizeci de kilometri” sau „o azvârlitură de băț”. Una din străzile orașului chiar se numește Kursk și duce chiar în direcția Rusiei.

În oraș aproape nimic nu indică un posibil război: pomul de Crăciun din centru este împodobit cu luminițe, orașul iese din „zona roșie” a carantinei. Recent, a fost lansat trenul-expres Slobozhansky, care va conecta regiunea Sumî cu regiunile Lugansk și Harkiv. „Rusia te recrutează?”- întreabă amenințător un panou publicitar cu o imagine a unui pașaport rusesc. La stația de autobuze staționează zeci de microbuze Sumî – Poznan și Sumîy – Katowice.

Voluntarele de la SBB-Tyl – un fel de regiment al femeilor, care al optulea an ajută armata, vorbesc cu voce tare despre posibilitatea invaziei rusești. De-a lungul anilor femeile au cusut cel puțin cinci mii de chiloți și 600 de veste calde pentru armata ucraineană. În „biroul” lor au multe certificate cu mulțumiri de la diferite unități militare.

„Biroul” este sediul fostului „club al tinerilor tehnicieni”. Este destul de frig acolo și este acoperit cu o plasă de camuflaj. Voluntarele lucrează acolo în afara orelor de serviciu. „Trebuie să lucrezi în afară de voluntariat”, glumesc ele. Pe pereți atârnă mostre cu produse și simboluri patriotice. O mașină de cusut lucrează permanent în camera alăturată.

„Nimeni din apropiații mei nu cred că va fi război”, spune Valentina, una dintre voluntare. Și nu am unde să plec: locuim lângă aeroport, avem trei câini. Înainte mă gândeam să-mi aranjez fiica nu în Sumî, dar ea s-a întors.”

Mai multe voluntare lucrează în paralel în propriul lor atelier, dar spun că nu poți câștiga mulți bani din asta.

„Soțul îmi spune: renunță la voluntariatul tău”, spune una dintre ele.

„Dar vă înțelegeți cumva?”, a întrebat jurnalistul.

„Ne înțelegem, căci el însuși este militar”, răspunde ea. El crede că salariul este suficient și băieții își pot cumpăra de toate. Îi pun o vestă caldă în colet și este foarte mulțumit.”

Voluntarele pot vorbi la nesfârșit despre calitatea proastă a hainelor pentru militari.

„Ar fi trebuit să le vezi șosetele de vară. Sunt din flanea. Știți cum diferă șosetele lor de vară, de cele de iarnă? Pe unele este scris „iarnă”, iar pe altele – „vară”, – se indignează femeile.

Oamenii mai scapă câte-o vorbă, spun că „s-au săturat de război” și în aceste vorbe se aude o vizibilă ironie.

„O astfel de relaxare nu va duce la nimic bun”, spune unul dintre voluntarii locali, care nu vrea să fie citat. Nimeni nu știe unde sunt adăposturile antiaeriene sau dacă există în genere. Am prieteni în Israel și ei știu că în 45 de secunde pot coborî în caz de necesitate în subsol. Și cum rămâne cu noi? Cum să-i miști din loc, dracu știe! Statul nu își îndeplinește funcția.”

„Sperăm în mai bine”

„E suficient să treci două sate mici din Belovod și ajungi la frontiera rusă. Acolo, în Rusia, aveau rude, dar acum nu mai sunt în viață. Aproape fiecare locuitor din Belovod și din satul vecin Zhuravki are pe cineva care trăiește „de cealaltă parte”. Cineva are o soție din Rusia, iar altcineva are un frate sau o soră acolo.

„Când eram copil, mă duceam acolo cu bicicleta, dar atunci, pe timpul sovietic era pace”, își amintește Alexandr. Și acum, desigur, nimeni nicăieri nu pleacă. Acum nici la cimitir nu poți merge, nicăieri.”

Niciunul dintre locuitorii din Belovod și din cele mai apropiate sate nu vorbește despre graniță ca despre un fel de problemă. Mai multe emoții provoacă prețul gazului. Satul a fost gazificat în urmă cu aproximativ zece ani, iar gazul este foarte scump pentru locuitori. Satele vecine Staraya și Novaya Zhuravka stau chiar mai bine, deoarece acolo nu există gaz. Ei se încălzesc pe vechi – cu lemne de foc, dar acum, spun ei, este dificil să obții cărbune.

„Nu uitați că oamenii de aici privesc și posturile rusești, nu numai ucrainene”, spune un bărbat care tăie lemne cu o drujbă lângă o biserică locală. Nu facem politică, dar este rău că oamenii au fost împărțiți. Încercăm să trăim pașnic atât cu rușii, cât și cu ucrainenii.”

Stabilă și controlată

„Situația de pe porțiunea ucraineană a frontierei din regiunea Sumî rămâne stabilă și controlată”, spune Roman Tkach, șeful Serviciului de presă al Detașamentului de frontieră Sumî. În câmpul vizual al polițiștilor de frontieră, chiar lângă frontieră, nu am observat nicio mișcare a trupelor rusești. Ce se întâmplă mai adânc, în spate, este o întrebare pentru alte organe de stat care colectează astfel de informații.”

Tkach spune că, în 2015, printr-un decret al Guvernului Ucrainei, nouă dintre cele unsprezece puncte de control locale de frontieră au fost închise. Și în martie 2020, din cauza pandemiei, toate punctele de control la frontieră au fost închise, cu excepția a două: Yunakovka și Bachevsk. Drept urmare, în satele în care Rusia și Ucraina sunt separate de o singură stradă, acum trebuie să faci un ocol de zeci de kilometri până la cel mai apropiat punct de trecere.

Doi polițiști de frontieră ucraineni se așază pe bancheta din spate a mașinii. Le este frig: temperatura de afară a scăzut deja la minus cincisprezece. Ne roagă sa-i luăm cu noi, spune jurnalistul.

„Venim de la graniță”, spun ei, încercând să-și încălzească mâinile. Mergem deja douăzeci și cinci de kilometri. Rușii se deplasează cu motociclete cu 4 roti, iar noi mergem pe jos…”

„Sunt destule 10 minute pentru a acapara totul”, spune unul dintre ei, răspunzând la o întrebare despre posibilitatea unei ofensive rusești. „Dacă Putin ar fi vrut, ar fi capturat cu mult timp în urmă totul.”

„Voi renunța la tot și mă voi concedia”, a răbufnit polițistul de frontieră.

„Și ce ai de gând să faci?”, întreabă altul. Pleci în Polonia?”

„Păi, în Polonia cel puțin o să câștig ceva bani”, râde celălalt. Iar aici, ce am?”.