Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Lituania îndeamnă țările UE să…

Lituania îndeamnă țările UE să reducă relațiile cu Rusia: „Nu există niciun argument pentru a avea un ambasador rus într-o capitală europeană”

Ministrul lituanian de Externe, Gabrielius Landsbergis, îndemnă țările Uniunii Europene să-şi reducă nivelul relațiilor cu Rusia și să reducă reprezentarea diplomatică la Moscova, în contextul războiul declanșat de ruși împotriva Ucrainei. Landsbergis a declarat marți, pe 31 ianuarie 2023, că „nu există niciun argument pentru a avea un ambasador rus într-o capitală europeană”.

„În majoritatea cazurilor, nu mai este o instituție diplomatică, este o instituție de propagandă care acoperă crimele de război și promovează genocidul”, a declarat într-o conferință de presă la Riga, ministrul lituanian de externe Gabrielius Landsbergis, citat de publicația lituaniană Delfi.

Lituania şi-a redus nivelul relaţiilor cu Rusia în primăvara anului trecut, după ce a fost descoperit masacrul de civili comis de trupele ruse la Bucea, într-o suburbie a Kievului, a amintit Landsbergis.

Pe 23 ianuarie, Ministerul rus de Externe a anunțat că ambasadorul estonian Margus Laidre, care a fost convocat la MAE, a primit o notă de protest „în legătură cu acțiunile autorităților estoniene”. Diplomatul trebuie să părăsească Rusia la 7 februarie 2023. Măsura este o reacție la decizia Estoniei de a reduce numărul angajaților ambasadei ruse din Tallinn, MAE rus.

Ministerul estonian de Externe a răspuns: „Respectăm principiul reciprocității în relațiile cu Rusia”. Într-o postare pe Twitter, Ministerul estonian al Afacerilor Externe a subliniat că ambasadorul rus va trebui să părăsească Estonia în aceeași zi ca reprezentantul său diplomatic din Rusia, la 7 februarie.

După aceste anunțuri, ministrul leton de Externe, Edgars Rinkevics, a declarat că țara sa își reduce nivelul relațiilor diplomatice cu Rusia, în semn de solidaritate cu Estonia. „Urmare a agresiunii brutale a Rusiei împotriva Ucraina și din solidaritate cu Estonia, Letonia își va reduce nivelul relațiilor diplomatice cu Rusia, începând din 24 februarie, și cere Rusiei să procedeze la fel”, a scris ministrul leton pe Twitter. Lituania și-a declarat „deplina solidaritate cu prietenii și aliații noștri estonieni”.

Estonia anunțase anterior că numărul de personal al ambasadei ruse va fi redus de la 21 la opt diplomați și de la 23 la 15 numărul persoanelor detașate din personalul administrativ și de întreținere.

Ministrul estonian de Externe, Urmas Reinsalu, a explicat că decizia a fost luată pentru a „obține paritatea sau echivalența numărului de posturi în ambasadă, ceea ce înseamnă că numărul de posturi detașate în misiunile ruse și estoniene care operează în capitale va fi egalat”.