Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   Comisarul european pentru vecinătate și…

Comisarul european pentru vecinătate și extindere, despre procesul de aderare la UE a R. Moldova: „Consiliul European a identificat nouă pași și vedem că R. Moldova a finalizat deja trei dintre aceștia”

Sursa: presedinte.md

La un an de când R. Moldova a obținut statutul de țară candidată pentru a deveni membră a Uniunii Europene, țara a îndeplinit trei din celei 9 recomandări formulate de Comisia Europeană, a subliniat comisarul european pentru vecinătate și extindere, Olivér Várhelyi, în discursul său după reuniunea informală a Consiliului Afaceri Generale care a avut loc joi, 22 iunie.

Potrivit comisarului european, în cazul R. Moldovei, „Consiliul European a identificat nouă pași și vedem că R. Moldova a finalizat deja trei dintre aceștia”.

„În primul rând, prin abordarea deficiențelor identificate de OSCE/ODIHR și de Comisia de la Veneția privind reforma judiciară și reformele instanței electorale, acesta a fost Pasul 2, prin sporirea implicării societății civile în procesele decizionale, adică Pasul 8 și prin consolidarea protecției drepturilor omului, în special a grupurilor vulnerabile și pentru consolidarea egalității de gen și combaterea violenței împotriva femeilor, acesta a fost Pasul 9, deci acestea sunt finalizate.

Progresele înregistrate în punerea în aplicare a celorlalți pași sunt, de asemenea, pe calea cea bună la fel ca în cazul Ucrainei.

Acestea au înregistrat progrese semnificative în alte trei domenii, și anume reforma justiției, dezoligarhizarea și reformele privind managementul finanțelor publice. 

În domeniul reformelor judiciare, are loc o reformă cuprinzătoare a sistemului judiciar, cu modificări legislative deja adoptate în urma recomandărilor Comisiei de la Veneția și pentru a putea aborda pe deplin acest pas, desigur că Moldova mai are încă de lucru, în vederea alinierii proiectului de lege privind „vettingul” la recomandările Comisiei de la Veneția, numirea unui procuror general printr-o procedură transparentă și bazată pe merite, suplinirea funcțiilor rămase vacante din Consiliul Superior al Magistraturii și asigurarea funcționării Curții Supreme de Justiție.

În ceea ce privește dezoligarhizarea, Republica Moldova a adoptat o abordare sistemică, urmând recomandările Comisiei de la Veneția. Pentru a realiza pe deplin pasul, Moldova trebuie să abordeze toate recomandările Comisiei de la Veneția, să consolideze politica în domeniul concurenței, inclusiv capacitatea Consiliului Concurenței și să demonstreze în continuare eficacitatea Consiliului Audiovizualului.

În ceea ce privește reformele în domeniul managementului finanțelor publice, Republica Moldova trebuie să implementeze politicile privind proprietatea de stat și să adopte legile privind parteneriatul public-privat și administrarea proprietății publice.

În cele din urmă, cea mai mare parte a activității trebuie să se concentreze asupra combaterii reale a corupției, asupra luptei împotriva criminalității organizate, inclusiv recuperarea activelor și lupta împotriva criminalității financiare și a spălării banilor, precum și asupra reformelor administrației publice, în cazul cărora s-au înregistrat unele progrese.

În ceea ce privește anticorupția, Republica Moldova trebuie să asigure acțiuni eficiente ale Procuraturii Anticorupție și Centrului Național Anticorupție și să îmbunătățească în continuare calitatea investigațiilor și eficiența urmăririi penale care duc la condamnări.

Cu privire la lupta împotriva crimei organizate: Republica Moldova trebuie să adopte legislația secundară pentru Legea cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului și să adopte modificări legislative pentru implementarea mecanismului confiscărilor civile.

Și, în cele din urmă, în ceea ce privește reforma administrației publice, Moldova trebuie să finalizeze revizuirea funcțională a ministerelor și să continue reforma sistemului de salarizare și a funcției publice bazate pe merit”, a declarat comisarul european pentru vecinătate și extindere, Olivér Várhelyi.

Oficialul european a mai spus că în cazul Ucrainei au fost identificați 7 pași sau priorități în avizul Consiliului European din iunie, dintre care au fost finalizați deja 2 pași.

„Relatarea verbală a situației la zi, după cum am spus, se referă la prioritățile stabilite anul trecut pentru cele trei țări, deci nu la întregul proces de aderare ca atare. Nu se referă la toate criteriile de aderare. Așadar, raportarea pe care am făcut-o astăzi este cu mult mai restrânsă. Cea obișnuită, cea mai largă, care acoperă toate domeniile, este așteptată, ca întotdeauna, în luna octombrie a acestui an, acoperind nu numai aceste trei țări, ci și cele șase țări din Balcanii de Vest.

Prin urmare, chiar înainte de a da citire rezumatului a ceea ce le-am transmis miniștrilor – pentru că aceasta a fost, de asemenea, o solicitare foarte clară din partea miniștrilor de a-l face cât mai public posibil – vreau să vă prezint categoriile. Categoriile, ca să spunem așa, pe care le-am stabilit atunci când a fost elaborată relatarea verbală a situației la zi. Deci, avem practic cinci categorii:

  • Prima, nici un progres, ceea ce înseamnă că țara nu a început încă să pună în aplicare prioritatea.
  • Apoi, există categoria de progres limitat, ceea ce înseamnă că punerea în aplicare a început, dar se află într-un stadiu incipient.
  • Urmează categoria unele progrese, ceea ce înseamnă că au fost întreprinse o serie măsuri, dar măsurile importante încă nu au fost puse în aplicare, ceea ce înseamnă că,  mai puțin de jumătate din sarcina a fost finalizată.
  • Progres semnificativ înseamnă că au fost întreprinse măsuri importante, deși unele măsuri sunt încă în așteptare, dar, în ansamblu au fost finalizate mai mult de jumătate din sarcini.
  • Și, în final, avem categoria finalizat, adică toate măsurile au fost întreprinse și considerăm că acest pas este îndeplinit”, a explicat comisarul la începutul conferinței de presă.

Consiliul European a acordat R. Moldova joi, 23 iunie, statutul de țară candidată pentru aderarea la UE.

În acest context, Comisia Europeană a fost invitată să transmită Consiliului European un raport cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute în avizul său din 17 iunie 2022, ca parte a pachetului său periodic de extindere. Consiliul European va decide asupra etapelor următoare o dată ce vor fi îndeplinite pe deplin toate condițiile.

În vederea coordonării eforturilor autorităților naționale a fost elaborat un plan de acțiuni pentru implementarea celor 9 condiții formulate de către Comisia Europeană. Proiectul planului a fost discutat la ședința Comisiei Naționale pentru Integrare Europeană (CNIE) din 13 iulie 2022 și a fost adoptat la 4 august 2022.